Horoscopul săptămânii pentru 16 – 22 octombrie

Distribuie

Descoperă ce îți rezervă astrele pentru următoarea perioadă:

 

BERBEC

Problemele sentimentale şi cele familiale au tendinţa să se precipite, iar lipsa de răbdare de care daţi dovadă nu este deloc de ajutor nimănui. Faceţi declaraţii fără a le analiza înainte şi apoi vă miraţi că o parte dintre colegi au o părere bizară despre dv. Starea de sănătate nu este stabilă.

TAUR

Nu sunteţi amabilă cu majoritatea colegilor şi vă miraţi când aceştia vă penalizează verbal. Vi se pare că familia dv. e prea pretenţioasă şi nu vă iartă nimic, iar partenerul de cuplu e atât de norocos, încât aproape îl invidiaţi. Miercuri, vă îndrăgostiţi la prima vedere şi deveniţi imprudente.

GEMENI

Începeţi intervalul prin a vă redresa financiar, însă nativele care au copii vor trebui să-i sponsorizeze din plin. Starea de sănătate este mai bună decât până acum, dar locuinţa dv. este în continuă schimbare şi nu vă mai găsiţi liniştea şi pacea. Relaţiile cu prietenii sunt din nou în schimbare.

RAC

Planificaţi îmbunătăţiri ale locuinţei, fără să ţineţi cont decât prea târziu că aţi depăşit bugetul. Există în continuare facilităţi pentru a ajunge peste hotare, iar decizia va fi luată fără o analiză atentă a consecinţelor. Nici de drumurile scurte nu veţi scăpa, invitaţiile curgând non stop.

 

LEU

Cele mai multe native visează la călătorii lungi în afara ţării şi sunt destule care vor fi sponsorizate pentru a-şi realiza dorinţele. Nativele mature sunt în pericol să li se restrângă sfera de activitate (familistele nu sunt stresate deoarece susţinerea financiară din partea partenerului este consistentă, dacă nu totală). Tinerele angajate sunt îndrăgostite de munca lor şi uită să mai dea pe acasă. Starea de sănătate poate fi dificilă doar pentru nativele care au depăşit 50 de ani (apar dureri reumatice ori trebuie refăcute lucrările dentare). Cele mai norocoase sunt studentele, care au succes la orice examen şi pot primi burse de perfecţionare în străinătate.

FECIOARĂ

Nu mai aveţi răbdare pentru problemele nimănui şi consideraţi că toţi vă pun beţe în roate. Aveţi planuri mari şi aţi visat atât de mult timp, încât acum vi se pare că nu mai ajungeţi să vă vedeţi dorinţele împlinite. Cele tinere nu mai scapă de admiratori, iar celibatarele nu ştiu pe cine să accepte.

BALANŢĂ

Unele native devin prea energice şi deloc amabile, considerând că astfel reuşesc să-i penalizeze pe cei care le-au chinuit până acum. Altele au probleme de sănătate şi încearcă să nu iasă la iveală cât de mult suferă. Majoritatea se implică în foarte multe activităţi, doar pentru a scăpa de datorii.

SCORPION

Încă de la începutul intervalului, pentru foarte multe native se pune problema unei deplasări în străinătate. Pentru toate, este posibilă apariţia unor noi probleme profesionale, care le cer putere de organizare şi de restructurare. Excesele sexuale şi declaraţiile amoroase sunt la ordinea zilei.

SĂGETĂTOR

Muncesc atât de mult, încât au nevoie de ajutor, iar acesta nu apare de nicăieri. Vor deveni mai puţin altruiste şi nu vor mai da atenţie prietenilor. Majoritatea vor să schimbe serviciul ori domiciliul, să facă o schimbare drastică în viaţa lor. Cele îndrăgostite nu concep să nu se căsătorească.

CAPRICORN

Luaţi în serios toate propunerile pentru schimbările din domeniul profesional, deşi sunteţi avertizată încă de la început că este vorba de un simplu proiect. Partenerul de cuplu este prea puţin înţelegător, mai ales că păreţi că veţi avea şi mai mult de lucru, ceea ce presupune lipsă de timp liber.

VĂRSĂTOR

Este bine să vă feriţi să luaţi în acest interval o decizie drastică referitoare la statutul dv. profesional. Nu trebuie să renunţaţi la actuala funcţie, orice motiv vi s-ar prezenta. Vă enervaţi repede din cauza unei încurcături financiare şi vreţi să plecaţi imediat, fără a mai căuta vinovaţii.

PEŞTI

Este un interval important pentru toate nativele necăsătorite, deoarece acum se vor decide dacă mai acceptă un mariaj vreodată. Se poate afirma că toate nativele, indiferent de vârstă, muncesc din greu. Pentru o parte dintre ele încă mai există posibilitatea să părăsească ţara ori să călătorească.

clickpentrufemei.ro


Distribuie
..