Horoscop pentru 3 decembrie 2015. Cele mai obosite zodii

Distribuie

Horoscop zilnic 3 decembrie 2015. Dacă vrei să afli care sunt cele mai leneșe zodii astăzi, citește acest horoscop zilnic.

BERBEC

Începi ziua cu avânt, însă o închei cu bateriile descărcate complet. Atât de mult te agiți astăzi, că nimeni și nimic nu îți stă în cale. A doua parte a zilei e mai liniștită, iar câteva gânduri lăuntrice nu îți dau pace.

TAUR

Dimineața te asaltează brutal, însă îți găsești repede ritmul. Legi dosare cu sfoară și bați holuri lungi cu piciorul. Închei ziua cu zâmbetul pe buze, în acorduri de chitară.

GEMENI

Ești extrem de obosit. Nu îți explici nici tu lipsa de reacție pe care o ai de dimineața până seara. Speri ca lucrurile să se schimbe dacă te odihnești, însă starea de epuizare are alte cauze.

RAC

Îți dai dispoziții stricte. E momentul să îți asumi unele responsabilități. Începi, bineînțeles, cu amânări. Un pas în față și doi înapoi. În cele din urmă, reușești să împaci pe toată lumea, fără sacrificii.

LEU

Visezi la o nouă aventură. Spiritul tău activ trage în acest vârtej al pasiunilor și mulți prieteni apropiați. La locul de muncă, dai dovadă de competență, lucru care nu va fi uitat la următoarea evaluare.

FECIOARĂ

Chiar dacă ai avea unele lucruri importante de terminat, preferi să stai degeaba. Te relaxezi și pierzi timpul făcând activități simple și plăcute. Porți discuții aprinse cu un vecin.

BALANȚĂ

Ești nostalgic și cazi pe gânduri încă din primele ore ale zilei. Simți nevoia să contactezi prieteni vechi și să stai cu ei la povești. Vrei să ieși din rutina zilnică, dar nu prea ai alternative.

SCORPION

Dai emoții mari celor din jurul tău, prin simplul fapt că ești de negăsit astăzi. Ai un program foarte încărcat și nu ai timp de telefoane sau mesaje fără rost. Firea ta activă și năbădăioasă va provoca multe probleme.

SĂGETĂTOR

Te gândești la viața ta profesională. Stagnează. Ai nevoie de o altă abordare asupra problemei. Ceri sfaturi. Le primești. Încerci să le pui în aplicare, însă toate se dovedesc a fi doar o mare pierdere de vreme.

CAPRICORN

Nu faci nimic notabil nici astăzi. Te afunzi în mediocritate, însă nu te deranjează deloc situația. Ai mustrări de conștiință care se reactivează tocmai astăzi, cu toate că greșelile sunt foarte vechi.

VĂRSĂTOR

Ai o atitudine sfidătoare față de tot ce înseamnă ordine și autoritate. Rebeliunea ta ține foarte puțin, fiind înăbușită de câteva probleme domestice apărute pe neașteptate. Nu ai timp pentru nimic altceva.

PEȘTI

Te enervezi, iar apoi îți pare rău. Răbufnirile tale, cu toate că au fost mult mai rare în ultima vreme, încă sunt posibile. Încerci să arăți că îți dai seama de erorile pe care le-ai făcut, dar scuzele nu îți sunt acceptate.

realitatea.net


Distribuie