Harta feţei! Cele 7 zone de adevăr care-ţi spun care e starea ta de sănătate

Distribuie

Dacă ochii sunt oglinda sufletului putem spune că fața reprezintă o fereastră prin care se pot citi problemele de sănătate ale întregului corp.

Ne referim în special la conceptul de hartă așa cum a fost el predat la școala de medicină veche chineză.

1. Deasupra sprâncenelor

Această zonă are legătură cu bila și ficatul. Dacă descoperi erupții în această zonă, încearcă să consumi mai puține alimente procesate și să reduci grăsimea din alimentație.

2. Între sprâncene

Bei sau fumezi în exces, ori consumi prea multe alimente grele: unt, brânză ori alimentație târzie. Se recomadă mișcare sau somn mai mult.

3. Nasul

Nasul reflecta starea plămânilor și a inimii. Nu mai consuma alimente condimentate, carne și sare. Consumă fructe, legume verzi și nuci. Măsoară-ți tensiunea cel puțin o dată pe săptămână și contribuie cu un aport consistent de vitamina B.

4. Obrazul stâng

E foarte important să deosebim dreapta de stânga, conform medicinei chineze. Dacă  partea stângă a feței este afectată se recomandă consumul unor  “alimente răcoritoare”. Acestea ar fi pepenele, castravetele și asemănatoare. Partea stângă este cea a  ficatului şi aceasta este mai vulnerabilă între orele 13.00 si 17.00. Nu depune efort și elimină stresul între aceste ore.

5. Obrazul drept

Obrazul drept este legat de plămâni. Se recomadă aerobic și exerciții de respirație dimineața. Cauza principală ar fi consumul de zahăr. Trebuie eliminat pe cât posibil din alimentație. de  Partea dreaptă a obrazului este mai puternic influențat de zahăr.  De asemenea, vinul și fructele de mare nu sunt prietenoase în cazul acestei afecțiuni.

6. În jurul gurii

Dacă ai iritații în jurul gurii, iarăși alimentația e problemă. Zona gurii semnalează probleme cu intestinele și ficatul. Se recomandă reducerea alimentelor condimentate, prăjite și adăugarea fulgilor și a alimentelor bogate în fibre. Un aport de verdețuri și salate, n-ar strica în acest caz.

7. Bărbia

Primul semn că trebuie să-ti verifici nivelul hormonal. De multe ori e de vină și stresul zilnic. Se recomandă ceai de mentă și aport de omega 3.

libertatea.ro.


Distribuie