Fiica deputatului Sergiu Sîrbu a fost botezată. Vezi în VIDEO cum a avut loc ritualul creştin

Distribuie

Deputatul Sergiu Sîrbu, şi-a botezat aştăzi fiica pe nume Amina. Ceremonia a avut loc la Biserica „Sfântul Teodor Tiron” din capitală. Părinţii spun că îşi doresc cel mai mult ca micuţa să fie sănătoasă şi fericită. Iar cumetrii promit să contribuie la educaţia spirituală a copilei.

Deputatul Sergiu Sîrbu spune că îşi doreşte că fiica lui să fie protejată mereu de Dumnezeu. „Această încreştinare este un eveniment deosebit în viaţa noastră. Ne-am apropiat de Dumnezeu şi sunt sigur că bunul Domn o va ţine în pază. Sigur că suntem foarte fericiţi”, a declarat parlamentarul, scrie Publika.md.

Naşii familiei Sîrbu au aşteptări mari de la Amina şi promit să fie alături de ea şi la bine, şi la rău. „Să bucure pe părinţi, să fie o creştină adevărată şi toată viaţa să meargă spre dezvoltare. Să fie iubită şi să iubească”, a menţionat Valentin Vizant. 

Iar cumetrii îi doresc Aminei mult noroc.

„Să semene cu frumuseţea mamei, asta în primul rând. Iar în al doilea rând, să fie ageră ca tăticul, să fie foarte isteaţă şi sănătate”.

„Va fi întotdeauna la fel ca şi părinţii săi foarte educată, inteligentă şi cu mult noroc. Va fi un copil practic perfect, pentru că are părinţi ideali”.

Fiica deputatului Sergiu Sîrbu şi a soţiei sale, Ina Verejan, s-a născut pe 10 octombrie.  Parlamentarul speră, ca în viitorul apropiat, va avea şi un băiat.


Distribuie