De ce era tolerată prostituția în Evul Mediu

Distribuie

În Evul Mediu târziu numărul bordelurilor a explodat. Iar orașele câștigau bine de pe urma acestora, pentru că întrețineau o activitate la care bărbații nu puteau renunța. Este un tabu istoric care recent a intrat în atenția cercetătorilor.

Sexul cu prostituate nu este deloc o temă facilă, ba este chiar destul de rău famată, pentru că nici măcar astăzi nu se vorbește chiar deschis despre așa ceva. Dar este o temă foarte ofertanată, după cum ne arată medievistul Herm von Seggern de la Universitatea din Köln, care s-a ocupat de cercetarea istoriei sexualității din Evul Mediu târziu până în secolul al XVI-lea.

Nici legalizarea prostituției nu este o temă de discuție nouă. Legea care a fost adoptată în Germania în aceste sens, în 2002, este în continuare privită cu suspiciune.

Și în Evul Mediu târziu, deci secolele 14-15, bordelurile erau într-o continuă ascensiune. Casele de toleranță orășenești puteau fi găsite în aproape toate marile cartiere. Erau așezăminte acceptate oficial, de obicei conduse de bărbați, mai rar de femei, iar chiriile și impozitele reveneau orașelor. De aceea, pe listele de impozitare ale orașelor figurau și prostituatele.

Sexul care se vindea era într-un fel un rău mai mic. Biserica atotputernică avea toleranță pentru controversata ocupație, în orice caz bărbații necăsătoriți nu aveau probleme. În general, sexualitatea, care nu se putea exprima și experimenta în mod deschis, era percepută ca un pericol pentru societate. De aceea, încă de pe vremea învățăturilor Fericitului Augustin (354-430), prostituția era percepută ca un rău necesar.

Din perioada mișcărilor de emancipare din anii ’60 s-a încercat a se accentua statutul de victimă a femeii nevoite să recurgă la astfel de ocupații. Von Seggern ne atrage atenția că mai puțin cercetate au fost motivațiile și comportamentele bărbaților.

Și apropo de socializare, Weinsberg ne spune că, și el la fel ca mulți alții, se simțea foarte presat de atitudinile prevalente în epocă. Mulți bărbați vorbeau foarte deschis și fără rușine despre îndrăzneala lor extraordinară de a rupe barierele sociale și pe cele ale moralității, trăind tot felul de experiențe sexuale. Nici clericii nu se lăsau mai prejos, nerezistând tentației păcătuind în repetate rânduri.

Istoricul von Seggern ne mai atrage atenția asupra existenței unui obicei în rândul tinerilor, care se comparau unii cu alții și se prețuiau și lăudau, creîndu-și o aură aproape eroică. Exista o presiune din partea confraților care împingea spre explorarea sexualității.

În spatele acesteia se ascunde o întrebare: “Ce înseamnă un bărbat adevărat?”. Răspunsul se leaga de ceea ce înțelegem prin cavalerism și virtuțile cavalerești ale Evului Mediu, o cultură masculină care pân la urmă are mai mult un nivel ideatic și mitic.

Oricum, ideea de bază este că Evul Mediu nu a fost atât de întunecat și opus plăcerilor după cum auzim adesea, iar sexualitatea ar trebui privită într-un mod cât se poate de pragmatic pentru a înțelege diversele sale rațiuni. La urma urmei, nu suntem atât de departe de oamenii acelor vremuri. Sexul, pe bani sau nu, a fost dintotdeauna o realitate curentă, chiar dacă tabu-urile impuneau tăcerea asupra unui astfel de subiect.

Die Welt


Distribuie