Cum stai cu banii, dragostea, cariera sau sănătatea în această săptămână

Distribuie

Află care sunt veştile astrale la capitolul banii, dragostea, cariera sau sănătatea. Vezi care sunt previziunile pentru tine în această sătămână.

Berbec (21 martie – 20 aprilie)

Ai multă energie săptămâna aceasta, Soarele fiind responsabil pentru acest lucru, pentru că se va afla în semnul tău. Este o perioadă bună să începi ceva, să demarezi un proiect. Şansa este de partea ta şi în cazul în care vrei să convingi pe cineva să ţi se alăture. Ai o putere de convingere foarte mare. Spre finalul spătămânii, dragostea şi relaţia te vor preocupa în mod deosebit.

Taur (21 aprilie – 21 mai)

Este mai bine să abordezi o situaţie cu delicateţe, în modul tău personal, decât să încerci abordarea clasică. Foloseşte-ţi diplomaţia pentru a trece peste unele momente ceva mai dificile. La mijlocul săptămânii ar putea să apară unele situaţii favorabile iubirii. Te simţi foarte bine în pielea ta, iar această atitudine sexy nu trece neobservată. La finalul săptămânii vei reuşi să găseşti o soluţie simplă pentru o problemă mai veche.

Gemeni (22 mai – 21 iunie)

La începutul acestei săptămâni este posibil să ai de-a face cu unele informaţii care te pot tulbura. Este vorba despre secrete pe care trebuie neapărat să le păstrezi, dar îţi este cam greu. La mijlocul săptămânii vei avea parte de ceva fluturi în stomac. Vei fi în centrul atenţiei tuturor, iar acest lucru te va ajuta să te faci remarcată de acel cineva special pentru tine.

Rac (22 iunie – 21 iulie)

Este posibil ca la începutul săptămânii să fii şi mai emoţională decât eşti tu de obicei, iar acest lucru nu îţi va aduce beneficii prea mari. Ai senzaţia că toţi sau aliat împotriva ta, dar cu siguranţă este doar suspiciunea ta de vină. Nici în plan amoros nu-ţi merge totul prea bine în această perioadă. Încearcă să te relaxezi şi să vezi partea plină a paharului.

Leu (22 iulie – 22 august)

Vei avea o săptămână destul de agitată. Ai mult de lucru şi ţi se pare că nu mai termini niciodată. Este foarte important să faci ceva care te ajută să te relaxezi, scrie eva.ro.  Vei vedea apoi că ideile îţi vin mai uşor, te concentrezi mai bine şi găseşti soluţii eficiente. La finalul săptămânii este posibil să ai parte de unele blocaje sau piedici. Dar dacă ceva nu îţi iese din prima, ascultă-ţi inutiţia în loc să repeţi aceeaşi greşeală.

Fecioară (23 august – 22 septembrie)

Unele persoane din jurul tău ar putea să te enerveze la culme la începutul săptămânii. Dar te-ai gândit că este posibil ca şi tu să ai o parte de vină? Aşteptările mult prea mari de la ceilalţi pot fi responsabile pentru aceste momente tensionate. La mijlocul săptămânii este posibil să apară o oportunitate. Profită de ceea ce ţi se oferă şi nu lăsa şansa să treacă pe lângă tine.

Balanţă (23 septembrie – 22 octombrie)

Diplomaţia ta caracteristică ar putea la începutul acestei săptămâni să dispară fără urmă. Dar nu este neapărat un lucru rău. Este indicat să spui din când în când direct ceea ce gândeşti şi ceea ce vrei. Iar dacă cineva se simte ofensat, va realiza apoi pe parcursul săptămâni că nu are de fapt motive de supărare. Te vei simţi eliberată odată ce îţi exprimi părerile şi dorinţele fără reţineri.

Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

Eşti predispusă la accidentări la începutul acestei săptămâni. Ai grijă cum mergi, fii cât se poate de prudentă şi fii cu ochii pe telefonul mobil sau chei, pentru că rişti să pierzi ceva. La mijlocul săptămânii vei avea de-a face cu unele jocuri de putere, în care îţi vei demonstra abilităţile de lider. Dar este indicat să-ţi redescoperi şi partea sensibilă, după ce le arăţi tuturor cât poţi fi de dură.

Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)

În acest început de săptămână, interacţiunile cu familia şi colegii sunt uşor tensionate, dar cu puţină atenţie totul va fi bine. Miercuri ai oportunitatea de a ghida un coleg spre drumul cel bun, fapt care ar trebui să te facă mândră de tine. Este posibil să cunoşti o altă latură a persoanei pe care o iubeşti şi să nu fi deloc încântată de asta. În weekend ar fi bine să spargi gheaţa şi să te distrezi la maxim într-un club

Capricorn (22 decembrie – 20 ianuarie)

În această săptămână ar fi bine să încerci să te ocupi mai mult de partea creativă şi să nu te mai laşi presată de timp. Chiar dacă va fi o săptămână grea, cu multe sarcini de îndeplinit, acordă-i inspiraţiei tale atenţia pe care o merită. Este posibil ca unele idei să fie strălucite şi chiar şefii tăi să le remarce! Acest weekend este perfect pentru întâlniri amoroase, în care poate chiar o să îţi întâlneşti marea iubire.

Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

În această săptămână trebuie să socializezi mai mult decât de obicei şi să profiţi de cunoştinţele oamenilor din jurul tău. Luni şi marţi sunt zile perfecte pentru a finaliza unele acţiuni pe care le-ai început cu ceva timp în urmă. Pe joi şi vineri trebuie să te aştepţi la o surpriză plăcută, fie din parte iubitului, fie din parte unui admirator secret. În weekend petreci clipe de neuitat în compania unei rude cu care nu ai mai păstrat legătura.

Peşti (19 februarie – 20 martie)

Ai exact acea energie care te ajută să ţii totul sub control în acest început de săptămână. Eşti pregătită pentru orice, fapt pentru care ar trebui să profiţi şi să demarezi proiecte noi şi îndrăzneţe. Dacă întâmpini ceva probleme în calea ta, păstrează-ţi calmul şi discută civilizat cu persoanele cu care intri în contact. Este un weekend perfect pentru petreceri cu ocazii speciale, sau simple întâlniri cu prieteni adevăraţi.


Distribuie