Cum să vopseşti ouăle de Paşti cu ojă. Rezultatul te va surprinde! VIDEO
Dacă lăsaţi pe ultima sută de metri pregătirile pentru Paşti, vă arătăm o metodă inedită şi simplă de vopsit ouăle.
Nu aveţi nevoie de vopsea de la magazin, nici nu trebuie să umpleţi toată casa cu tot felul de culori.
Tot ce vă trebuie sunt câteva sticluţe cu ojă colorată.
Umpleţi un bol cu apă şi turnaţi în ea câte trei-patru culori de ojă. Cu un beţişor, amestecaţi uşor oja.
Atenţie! Nu trebuie să amestecaţi până când obţineţi o culoare uniformă, ci trebuie să se vadă mai multe „fâşii” de culoare.
Scufundaţi uşor oul în apă cu ojă, până când îl „vopsiţi” peste tot, după care puneţi-l la uscat.
Ouăle vor fi colorate şi coşuleţul de Paşti va arăta inedit.