Cum și-a salvat un englez iubita de la moarte în masacrul de la Bataclan

Distribuie

Un britanic care se afla la concertul trupei americane Eagles of Death Metal, la sala Bataclan din Paris împreună cu iubita sa, a dezvăluit momentele dificile prin care a trecut.

Michael O’ Connor se afla cu Sara Badel Craeye la concert când în sală au pătruns teroriștii. Modul în care erau ucise persoanele din jurul său l-a făcut să reacționeze imediat.

Jihadiștii le-au ordonat oamenilor să se întindă pe jos apoi au început să îi execute. Bărbatul i-a promis iubitei sale că nu acela va fi locul în care vor sfârși, a trântit-o la pământ și și-a pus trupul peste al ei pentru a o proteja.

„Erau oameni care mă călcau în picioare și mă gândeam că dacă vor trage din nou în mulțime mă vor nimeri și pe mine așa că am luat-o pe iubita mea, am culcat-o la pământ și m-am pus peste ea. Erau mulți oameni răniți în jurul nostru, dar erau și persoane moarte. Chiar credeam că voi muri”, a declarat Michael O’ Connor pentru unilad.co.uk.

Atentate la Paris

O serie de explozii și atacuri armate au zguduit Parisul, vineri seară. Trei explozii, în urma unor atacuri sinucigașe, au avut loc lângă Stade de France. Președintele Francois Hollande, aflat pe stadion, a fost evacuat de urgență. De asemenea, mai mulți bărbați înarmați au deschis focul în mai multe locații din Paris și au luat ostatici. 132 de persoane au murit și 352 sunt rănite, conform unui bilanț provizoriu. Doi români au murit în explozii.

libertatea.ro


Distribuie