Ce înseamnă visele tale legate de sex

Distribuie

Nu trebuie să te simți jenată dacă ai vise care sunt legate de sex. Majoritatea oamenilor au vise cu persoane necunoscute, cu celebrități, cu persoane pe care nici măcar nu le găsesc atrăgătoare.

Psihologul Ian Wallace crede că, de obicei, un vis în care apare sexul ca temă principală este de fapt o metaforă pentru cu totul altceva.

“Sexul este ceva instinctiv și animalic. Reprezintă abilitatea ta de a face ceva creativ.”

Wallace îi pune pe pacienții săi să descrie cu lux de amănunte visele lor pentru a putea înțelege ideea principală. Principalul scop al unui act sexual este conceperea unui copil, deci un vis care implică un asemenea act poate avea la bază dorința de a crea ceva. O creație este o muncă ce implică dragoste.

De exemplu, dacă visezi că faci sex cu un coleg de muncă, acest vis poate simboliza dorința de a crea un proiect împreună.

Visele ce implică intimități ne ajută să ne descoperim mai mult. E un act de dăruiere, un act în care ne dăruim trup și suflet, în care suntem cel mai vulnerabili.

Dacă ai un vis ce implică un act intim cu un străin înseamnă că vei renaște în curând. Străinul simbolizează schimbarea pe care o aștepți.

Psihologul  Wallace spune că tot ceea ce visăm este o reflexie a noastră.  Oamenii care apar în visele noastre ce implică acte amoroase simbolizează lucruri distincte.

Daca visezi un coleg de muncă sau un vecin poate însemna că admiri câteva calități ale persoanei respective pe care ți le-ai dori și tu să le ai.

Dacă îl visezi pe fostul iubit s-ar putea să fii gata pentru o relație pentru că ai depășit momentul despărțirii.

Un vis ce implică un viol poate simboliza că te lupți cu o situație grea pe care ai vrea să o depășești.

Când visezi că faci sex cu o persoană de același sex înseamnă că ai ajuns să te accepți și să te iubești așa cum ești.

unica.ro.


Distribuie