Câteva sfaturi pentru ca FLORILE DE CAMERĂ să înflorească cât mai DES

Distribuie

Plantele de cameră împrospătează aerul şi aduc un pic de culoare în viaţa noastră. Un mare aport asupra sănătăţii noastre îl au florile de cameră. Noi influenţăm plantele la fel de mult cum ne influenţează şi ele pe noi. Florile de cameră simt şi ele emoţii, pe unii oameni iubindu-i cu adevărat, iar pe alţii urându-i.

 De exemplu, un cactus se poate comporta complet diferit faţă de posesori diferiţi, unuia înflorindu-i de câteva ori pe an, iar celuilalt să rămână neînflorit mulţi ani de zile.

 Sunt câţiva paşi care trebuie respectaţi pentru a avea în apartament flori frumoase şi îngrijite.

1. Curăţă zonele uscate. Astfel îi permiţi plantei să respire şi să se dezvolte mult mai bine, iar în cazul unei boli, eviţi contaminarea frunzelor sănătoase.

 2. Taie lăstarii şi desparte puii. Tăierea lor ajută la definirea coroanei plantei.

 3. Schimbă ghiveciul şi pământul de flori.

 4. Aplică îngrăşământ. În comerţ se găsesc numeroase concentrate.

 5. Schimbă condiţiile de mediu. Ghivecele pot fi mutate în exterior sau pe balcon, dar într-o zonă cât mai ferită de curenţii de aer şi de căldură foarte puternică din timpul prânzului.

6. Cel mai bine ar fi ca mutarea să se facă dimineaţa sau într o zi mai răcoroasă  pentru ca planta să se obişnuiască treptat cu climatul exterior.


Distribuie