Cât de SEXY este la 43 de ani, în costum de baie, actriţa care şi-a scos două coaste! FOTO în articol

Distribuie

Pe lângă faptul că imaginea ei este asociată cu lumea telenovelelor, despre Thalia se mai spune că, atunci când era foarte tânără, şi-ar fi scos două coaste pentru a-şi accentua mijlocul. Deşi a negat de nenumărate ori, actriţa şi cântăreaţa a rămas astfel în memoria iubitorilor de producţii siropoase. Ca şi renumele, şi frumuseţea ei s-a păstrat, la 43 de ani, ca pe vremea când superba artistă avea 20.

Thalia are, la 43 de ani, un trup de invidiat. Vedeta, cunoscută din telenovele precum Marimar sau Rosalinda, a ştiut să se menţină tânără şi superbă, deşi au trecut două decenii de când publicul îi aprecia frumuseţea în producţiile siropoase, scrie libertatea.ro.

Vedeta a postat pe un site de socializare câteva fotografii în care apare în costum de baie, etalându-şi silueta de invidiat. Iar trupul ei pare neschimbat: picioarele ferme şi musculoase, talia de viespe, pe care cârcotaşii susţin că a fi obnţinut-o după ce şi-a scos două coaste, piele fermă şi un ten de invidiat.

Thalia a devenit celebră în 1981, ca solistă a grupului muzical de copii Din Din. Între timp, nu numai că a devenit una din cele mai populare actriţe de televiziune din Mexic, dar şi-a construit şi o importantă carieră muzicală, având la activ peste 40 de milioane de albume vândute în lumea întreagă.

Thalia şi-a început cariera ca actriţă în 1987 şi este cunoscută pentru seriale precum „Maria Mercedes” (1992), „Marimar” (1994), „Maria, la del Barrio” (1995) sau „Rosalinda” (1999). Ultimul film în care a jucat a fost Mambo Cafe (2000).

În decembrie 2000, ea s-a căsătorit cu fostul preşedinte al Sony Music Entertainment, Tommy Mottola, în vârstă de 61 de ani. Thalia şi Tommy Mottola au împreună o fetiţă, Sabrina Sakae, născută în octombrie 2007, şi un băieţel, Matthew Alejandro, născut în iunie 2011.


Distribuie
..