Au pus o mulţime de benzi elastice în jurul unui pepene. Câteva secunde mai târziu lucrurile o iau razna. VIDEO

Distribuie

Uneori apelăm la mici trucuri pentru a crea momente de amuzament şi bună dispoziţie. Cu doar câteva materiale şi puţină imaginaţie putem obţine efecte nebănuite. Avem în aceste imagini câteva exemple pe care dacă le urmărim cu atenţie, putem obţine aceleaşi rezultate.

Un alt truc se refră la recompunerea unei talete de ciocolată după ce am eliminat din ea o bucată. Trucul constă în felul în care se execută tăieturile pe suprafaţa tabletei de ciocolată. Prima tăietura este în linie oblică începând de deasupra primului rând de dreptunghiuri, apoi tăiem cele trei dreptunghiuri din partea stângă, apoi eliminăm unul dintre ele. Prin simpla reamplasare a bucăţilor de ciocolată vom obţine întreaga tableta, desigur, cu o mică diferenţă puţin vizibilă.

Vrem să lansăm o săgeată „cu reacţie”? Luăm doi cleşti de rufe din lemn, unul dublu şu unul simplu. Pe cel dublu îl desfacem în două şi introducem una din părţi în cleştele simplu, apoi fixăm bine partea metalică a cleştelui de rufe. E timpul să aşezăm un băţ de chibrit care se va aprinde automat datorită frecării. Genial!


Distribuie