Atunci şi acum! 7 vedete din Moldova care s-au schimbat RADICAL în ultimii ani FOTO

Distribuie

Vedetele se află permanent în lumina reflectoarelor, iar asta inseamnă că în orice moment trebuie să arate impecabil. Chiar şi aşa, dacă privim prin retrospectivă la pozele starurilor din Moldova de acum câţiva ani, se observă o schimbare semnificativă de look. Timpul îşi pune întotdeauna amprenta şi pe vedete. Iată cum s-au schimbat în ultimii ani cele mai cunoscute vedete din Moldova:

1. Dianna Rotaru este de nerecunoscut în pozele din perioada când abia iniţia cariera de artistă în formaţia Savana. Dacă acum Dianna este recunoscută, fiind cea mai focoasă blondă din showbiz-ul autohton, pe vremuri, vedeta avea o culoare părului de un şaten deschis şi purta breton.

2. Din perioada de adolescenţă şi până acum, Ionel Istrati, s-a maturizat, s-a apucat de sport şi a adăugat masă musculară. Dacă acum câţiva ani interpretul a fost adorat pentru aspectul său dulciu şi vocea răsunătoare, în prezent, abia-l mai poţi dezmierda Ionel.

3. Karisma s-a condus dintotdeauna după tendinţele modei. În urmă cu câţiva ani, interpeta se evidenţiază printr-un stil vestimentar individual. Dealtfel, în prezent, vedeta, de asemenea, uimeşte prin apariţiile sale trendy, bineînţeles potrivit tendinţelor actuale.

4. Mariana Mihăilă arată cu timpul din ce în ce mai bine. Tânăra şi-a schimbat în ultima perioadă stilul vestimentar, a devenit şatenă şi abordează un cu totul alt machiaj decât acum câţiva ani.

5. Adrian Ursu s-a schimbat vizibil de la debutul carierei sale. Pe lângă faptul că a crecut profesional, interpretul s-a maturizat, iar barba pe care o are acum îi accentuează masculinitatea.

6. Buclele roşcate ale Nataliei Barbu erau cartea de vizită a artistei mult timp. Acum câţiva ani, însă vedeta a decis să spună adio buclelor şi să-şi facă o coafură scurtă, de o culoare mai închisă.

7. Olia Tira una din interpretele autohtone care uimeşte cu apariţii excentrice şi în totdeauna diferite. Cu toţii ne-am obişnuit să o vedem blondă, însă acum câţiva ani, Olia era brunetă, cu o tunsoare scurtă şi cu sprâncenele vizibil mai groase.


Distribuie