A făcut SEX cu peste 100 de cadavre! Ce s-a întâmplat după, este ŞOCANT! FOTO

Distribuie

Un bărbat din Ohio, angajat la morgă, a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu peste 100 de cadavre. Acesta a declarat în instanţă că acţiunile sale au fost influenţate de consumul de alcool şi droguri.

Kenneth Douglas, angajat la morga din Hamilton, Ohio, a povestit în faţa judecătorilor, cum făcea sex cu cadavrele. „Le scoteam din frigider, mă urcam pe ele şi îmi dădeam pantalonii jos”, a declarat bărbatul.

Întrebat cu câte cadavre a întreţinut relaţii sexuale, Kenneth a recunoscut că au fost peste 100. Bărbatul a pus totul pe seama consumului de alcool şi droguri.

„Dacă nu beam şi nu mă drogam atunci când mergeam la muncă, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat”, a spus el în instanţă.

De-a dreptul şocant este faptul că soţia lui Kenneth a încercat în mai multe rânduri să avertizeze autorităţile cu privire la comportamentul lui, dar acestea pur şi simplu nu au vrut să o bage în seamă. Femeia susţine că a mers până acolo încât i-a trimis un mesaj şefului soţului ei, dar nici acesta nu a luat măsuri.

Bărbatul a ajuns în instanţă, după ce familiile a trei dintre decedate au dat în judecată primăria din Hamilton, Ohio.

libertatea.ro.


Distribuie
..