Semne care îţi spun că poţi avea o relaţie la locul de muncă

Distribuie

Relaţiile de la birou nu sunt întotdeauna văzute cu ochi buni, în mod special dacă sunteţi în acelaşi departament sau trebuie să lucraţi împreună. Sunt şi multe companii în care sunt interzise relaţiile de cuplu între angajaţi. Cu toate acestea, dacă ţi-ai găsit jumătatea la locul de muncă, trebuie să ştii cum să te comporţi.

Orice femeie matură şi inteligentă nu va fi văzută bine de colegi dacă aceasta s-a cuplat cu şeful. Oricât de sinceră şi reală nu ar fi iubirea dintre voi, cu siguranţă cei din jur vor avea de comentat la adresa ta.

La locul de muncă trebuie să te porţi ca atare. Astfel, tu trebuie să ştii să te porţi cu iubitul tău la serviciu şi în timpul liber: la birou este coleg de serviciu, iar în timpul liber este iubit.

Încearcă să flirtezi cât mai puţin, în mod special atunci dacă eşti foarte îndrăgostită şi îşi vine greu să stai departe de el. Dar chiar şi aşa, la serviciu nu ar trebui să arunci priviri explozive către iubitul tău. Îi puteţi deranja pe cei din jur dacă staţi să vă zâmbiţi cât e ziua de lungă.

Atunci când ai o relaţie la birou, ar trebui să-i comunici lucrurile personale doar prin intermediul canalelor personale, tot e este legat de muncă: e-mail, număr de telefon, trebuie folosit în scop de serviciu.

Chiar dacă mâncaţi aproape în fiecare zi împreună, asta nu e o scuză să vă comportaţi ca un cuplu, în mod special dacă mergeţi într-un local apropiat celui de muncă. Atâta timp cât sunteţi în preajma locului de muncă, trebuie să vă comportaţi civilizat, pentru eventualitatea în care vă puteţi întâlni cu şefi sau colegi.

Există situaţii când nu are rost să le spuneţi colegilor şi şefilor despre relaţia voastră, dar există situaţii când chiar ar fi indicat să-i anunţaţi, pentru că oricum există şanse mari să afle întâmplător, şi atunci pornesc bârfele.


Distribuie
..