Relaţie la DISTANŢĂ? Iată cum să o faci să reziste

Distribuie

Relaţiile la distanţă au devenit ceva comun în zilele noastre, tot mai multe persoane înfruntând provocarea de a iubi pe cineva aflat la depărtare de zeci, sute sau poate chiar mii de kilometri. Iată cum să înfrunţi toate obstacolele depărtării.

Şcoala, locul de muncă sau poate chiar lipsa lui forţează multe persoane să se mute, lăsându-i în urmă pe cei dragi, inclusiv partenerii de cuplu. Distanţa devine o încercare pentru toţi aflaţi în această situaţie, dar nu atrage neapărat după sine şi despărţirea, scrie lyla.ro

Mai mult, distanţa între parteneri nu atrage de la sine nici infidelitatea, în pofida vorbei din popor potrivit căreia “într-o relaţie la distanţă toţi cei patru parteneri sunt fericiţi”.

Există metode prin care poţi face o relaţie la distanţă să funcţioneze cel puţin până în momentul reântâlnirii permanente între parteneri, cu atât mai mult cu cât tehnologia este, de data aceasta, de partea noastră.

Cei doi piloni ai relaţiilor la distanţă

Comunicarea. Fie că este vorba despre o relaţie la distanţă sau o relaţie obişnuită, comunicarea este unul dintre cele mai importante aspecte pentru o bună funcţionare. Este foarte important să comunci cu partenerul de viaţă, să poţi să ai încrederea în a-i împărtăşi trăirile tale, emoţiile, tristeţile şi bucuriile fără a te simţi judecat sau în plus. Indiferent de numărul de kilometri care vă despart, foloseşte-te de internet ca să comunicaţi fără a va umfla factura la telefon.

Încrederea. Chiar dacă partenerul se află la mii de kilometri distanţă, dacă îi oferi încredere, acesta te va simţi mereu aproape de sufletul lui. Este foarte important să îi oferi încredere pentru a putea păşi încrezător în viitor şi pentru a putea să îţi ceară sfaturi atunci când are nevoie. Mai mult, este indicat să-ţi reţii accesele de gelozie, dacă există. Sunt destule cazuri în care gelozia femeii este nejustificată, iar manifestând-o în faţa bărbatului, ea nu face nimic altceva decât să-i implanteze în minte faptul că ea nu are încredere în el şi că el chiar poate oricând să calce strâmb.

 


Distribuie
..