Plante din bucătăria ta care aprind dorința sexuală

Distribuie

Mirosul este simțul care trezește cel mai mult dorința sexuală. Un parfum delicat, dar și câteva flori în dormitor sau o lumânare parfumată vă pot face să simțiți că dragostea plutește în aer.

Plantele a căror aromă te fac să arzi de dorință se află și în bucătăria ta: busuiocul, menta, cimbrul și rozmarinul. Folosește-le în mâncare la o cină romantică. Aroma lor se va simți încă de la preparare.

Grădina cu arome

Banalele tufe de brumărele aruncă în aer un miros care ascute simțurile, iar regina nopții te conduce pe aripile visului. Ai putea să-l inviți la o plimbare romantică seara, prin parc, sau să aduci în cameră glastre cu flori de leandru, iasomie sau tuberoze. Totuși, dacă unul dintre voi este alergic la polen va trebui să te rezumi la alte moduri de a aduce arome îmbătătoare în dormitorul vostruChiar și în nopțile reci de iarnă te poți bucura de ele dacă iei lumânări parfumate sau uleiuri esențiale cu extract din aceste plante sau scoțișoară. Aroma lor face aerul incendiar.

Condiment „îmbătător”

Schinduful s-a dovedit a fi o plantă cu un puternic efect afrodiziac. Semințele de schinduf uscate se pot adăuga, zilnic, în mâncare. Cele proaspete se pun la încolțit și se folosesc ca ingredient pentru a da un plus de savoare salatelor. Pe lângă gustul bun, stimulează libidoul masculin. Seminţele de schinduf conţin saponină, substanţă care stimulează producţia de hormoni masculini, inclusiv de testosteron.

Ți-am pus busuioc în… mâncare

Nu degeaba fetele își puneau busioc în păr pentru a fi mai atrăgătoare. Mirosul acestuia are efect afrodiziac. Dar, nici în mâncare efectul nu se lasă așteptat. Se spune despre el că ar avea un pronunțat caracter Yang și stimulează energia masculină. Are un efect revigorant și stimulant, atât la nivel fizic, cât și psihic.

Viagra naturală

Epimediun este o plantă din China, care era cunoscută ca afrodiziac încă din Antichitate. S-a dovedit a fi excelentă atunci când este vorba de tratarea disfuncțiilor erectile. Ca și preparatele farmaceutice de sinteză, are darul de a crește apetitul sexual și rezistența, dar fără a avea efecte secundare.

Secretul vitalității sud-americanilor

Maca este o buruiană care crește pe culmile Anzilor, la altitudini de 4.100-4.500 m. În trecut, incașii consumau rădăcina ei înainte de a merge la luptă, pentru a avea mai multă putere și rezistență. Dar s-a observat, în timp, și că duce la creșterea libidoului, atât în cazul femeilor, cât și în cel al bărbaților și îmbunătățește calitatea spermei. Pentru femei, efectele bune se datorează și prezenței unor minerale cum ar fi seleniu și magneziu, care nu au doar efect afrodiziac. Dă un plus de energie și reduce stresul, care, se știe, poate strica o întâlnire romatică. Maca se găsește la noi sub formă de sirop sau de capsule, în farmacii sau magazine cu produse naturale.

Ginseng, nu doar pentru o viață lungă

A fost folosit din vechime pentru creșterea libidoului atât la femei, cât și la bărbați. Este cunoscut pentru că dă rezistență și energie crescută. Datorită faptului că îmbunătățește circulația sagvină, senzațiile vor fi și ele mai puternice. Totodată, sporește fertilitatea feminină și, nu în ultimul rând, reduce nivelul stresului. Se găsește sub formă de ceaiuri și suplimente alimentare.


Distribuie