Modelele de sex de care orice cuplu are nevoie

Distribuie

Atunci când viaţa sexuală a cuplului a intrat pe o pantă descendentă, tot ce trebuie să faci este să o condimentezi cu puţin mister şi puţin spirit aventuros. Iată 6 partide de sex de care orice cuplu are nevoie, în opinia unor consilieri sexologi.

Partidă de sex prelungită

 Experienţele sexuale în care partenerii îşi acorda foarte multă atenţie unul celuilalt, în care se dezmiardă, se mângâie, îşi şoptesc vorbe sexy pot fi extreme de incitante. “Nu te grăbi să ai orgasm. Pur şi simplu exploraţi-vă reciproc fiecare centimetru pătrat de corp, savurând timpul petrecut împreună. Nu numai că finalul va fi exploziv, însă se va crea şi o puternică legatură emoţională între voi, care va aduce încredere şi securitate în cuplu. Iar acest lucru creşte deopotrivă sentimentul de intimitate care generează noi dorinţe sexuale”, explica Deb Levine, sexolog, autorul mai multor lucrări de specialitate publicate în American Journal of Public Health, Journal of Sexuality Research and Social Policy.

Partida de sex rapidă

Partida rapidă de sex este ca un cutremur: îţi ridica adrenalina, se termină repede şi te lasă cu genunchii înmuiaţi. Mai mult, partidele rapide de sex sunt un semn al dorinţei profunde pe care o ai pentru partener, informează expresspress.ro.  “După o zi stresantă, o partidă de sex “furioasă şi iute” poate fi eliberatoare. Atunci când te simţi excitat, nici nu mai e nevoie să-ţi dai toate hainele jos. Doar descoperi ce trebuie descoperit şi te bucuri de moment”, spune dr. William Fitzgerald, terapeut sexual în San Jose, California.

Partida de sex… la vedere

 S-ar putea să te gândeşti că este mai uşor să vorbeşti în fata a 500 de oameni decât să te masturbezi în faţa sotului, însă se pare că acest lucru ar fi implinirea uneia dintre fanteziile bărbaţilor. Cel puţin aşa susţine un grup de cercetători care a realizat un sondaj în rândul bărbaţilor pentru a vedea cât de mult le place acestora să tragă cu ochiul. Privitul nevestei în timp ce se masturbează s-a aflat în top 10 fantezii sexuale ale tuturor bărbaţilor participanţi la studiu.

Partida de sex sălbatic 

Este vorba de acea partidă de sex care trezeşte vecinii din somn şi sperie animalele de casă. Condiţia este să aveţi copiii la bunici sau în tabară. Ia-i mâinile, aşază-i-le pe talia ta şi întoarce-te cu spatele la el. Va şti într-o clipă care ţi-e dorinţa şi îţi va răspunde mai repede decât te aştepţi.

Partida de sex “bărbatul la putere” 

Bărbaţilor le place să cucerească, aşa că lasă-te cucerită. “Dacă simţi că este pe val, aruncă armele şi predă-te. Este o situaţie extrem de incitantă pentru bărbaţi să ştie că a cucerit un “teritoriu”. Incită-l şi mai mult cu vorbe sexy şi îi vei da toate motivele să te aducă la orgasm”, spune Donald Etkes, terapeut sexual în Los Angeles.

Partida de sex “femeia la putere” 

Bărbaţilor le place să cucerească, dar şi să fie cuceriţi. Aşa că nu strica să te faci “fata rea”. Spune-i că-l doreşti, că vrei să-ţi îndeplinească toate dorinţele şi dă-i toate motivele să o facă. Tu eşti la putere, iar el va fi bucuros să te asculte.


Distribuie