Legătura incredibilă între consumul de MERE și SEX
Probabil ai auzit de nenumărate ori că “Un măr pe zi ţine doctorul la distanţă”, dar cum ar fi dacă ţi-am spune că și sexul este mai bine perceput de fetele care consumă mere în fiecare zi.
Aceasta este o descoperire făcută de curând de cercetătorii italieni și publicată în Archives of Gynecology and Obstetric.
731 de femei active sexual din Italia, cu vârste cuprinse între 18 și 43 de ani au completat un chestionar legat de viețile lor sexuale. Majoritatea celor care erau mulțumite de felul în care decurg partidele lor sexuale, erau cele care consumau cel puțin un măr pe zi. Această legătură aparent stranie, poate fi explicată de antioxidanții din măr care sporesc circulația sângelui prin organism (necesară pentru lubrifiere) sau datorită unui element numit phloridzin, a cărui structură este similară cu cea a hormonului sexual feminin.
Aşa că, mâncaţi mere în fiecare zi!