De ce NU-ŢI PLACE să faci sex
Exista destul de multe afectiuni , fizice sau psihice, care te pot face să nu-ţi placă sexul.
Dacă actul sexual e dureros, evident nu poate exista plăcere. Dacă preludiul e prea scurt sau nu e tocmai pe gustul tău, din nou apare tentaţia de a respinge. Şi asta nu vine decât dintr-o gresit înţeleasă pudoare. Nu-i spui partenerului ce-ţi face plăcere, el încearcă ce crede el că e mai bine, dar o dă în bară de fiecare dată.
Cât despre durere, e nevoie de un consult la medic. Există destul de multe afecţiuni – cea mai frecventă este vaginita – care te împiedică să simţi adevărata frumuseţe a unei nopţi de dragoste. Sunt tratabile, dar dacă le ignori ajung să te împingă spre frigiditate. Aşa că, atenţie!
Comunicarea este obligatorie pentru ca un cuplu să funţioneze ca un întreg. Iar pudoarea, prost înteleasă, n-are a face cu această comunicare.
Încearcă să te descoperi împreună cu el, să vă găsiţi, cu blândeţe, punctele de maximă plăcere, să nu pleci de la ideea că vrea să profite de tine, să nu-i dai senzaţia că o faci doar pentru că asta e mersul lucrurilor. Vorbiţi despre experienţele voastre sexuale, despre simţămintele pe care le-aţi avut, oricând şi oriunde. Nu e un subiect tabu, ba dimpotrivă. Dragostea cu adevărat împlinită este atunci când vă înţelegeţi ziua şi trăiţi cu patimă noaptea.