De câţi AMANŢI are nevoie o FEMEIE de-a lungul vieţii

Distribuie

În momentul în care Carla Bruni-Sarkozy a declarat că s-a culcat cu 15 bărbaţi până să-l cunoască pe fostul preşedinte al Franţei şi actualul soţ al său, foarte multă lume a condamnat-o. Au fost însă şi multe voci care au întrebat simplu: „doar atâţia?”.

Sunteţi, probabil, de accord că în secolul al XXI-lea, când sexul nu mai este un subiect tabu, 15 amanţi nu pare un număr exagerat. În ziua de azi, când femeile muncesc foarte mult şi nu prea mai au timp şi pentru ele, experienţele reuşite sau nu pe care le pot avea în materie de sex sunt foarte utile în viaţă, scrie efemina.ro. De exemplu, femeile care au cunoscut un număr mai mare de bărbaţi îşi pot da seama din tonul cu care aceştia spun unele lucruri sau chiar din felul în care sunt tunşi cam ce fel de oameni pot fi.

Deci, care este numărul „potrivit”? În cazul Carlei, 15 parteneri în 25 de ani înseamnă, în medie, aproximativ un amant la doi ani, ceea ce nu poate fi considerat ca fiind foarte mult. Mai mult de 15 însă ar putea însemna că o femeie nu alege să facă dragoste numai cu acele câteva persoane speciale, ci… cu totul altceva!


Distribuie