Compatibilitatea SEXUALĂ: echilibrul unei relaţii

Distribuie

Compatibilitatea sexuală este unul dintre cele mai importante aspecte ale unei relaţii de succes. Nu ai cum să-ţi dai seama dacă eşti compatibilă cu partenerulul după prima noapte de sex, chiar dacă până atunci aţi avut timp să discutaţi despre ceea ce vă place în dormitor, despre experienţele voastre intime, despre fantezii şi alte lucruri.

Compatibilitatea sexuală poate fi testată doar în practică şi, de cele mai multe ori, trebuie să treacă un timp până când vă daţi seama dacă între voi există o potrivire, scrie ele.ro.

Compatibilitatea sexuală şi implicarea emoţională

Când cineva îţi menţionează sintagma „compatibilitate sexuală” este posibil să ai tendinţa de a te gândi doar la actul sexual în sine, dacă partenerul a reuşit să te satisfacă, dacă este bine dotat, dacă este un maestru în pat şi tot aşa. Însă, compatibilitatea sexuală nu se rezumă doar la aceste aspecte, ci reprezintă ceva mult mai profund. Mai exact, compatibilitatea sexuală este în strânsă legătură cu implicarea emoţională.

Cu cât vă cunoaşteţi mai bine şi cu cât legătura emoţională dintre voi este mai puternică, cu atât compatibilitatea sexuală creşte. Este adevărat că un gram de compatibilitate trebuie să existe încă de la început, dar, aşa cum pofta vine mâncând, aşa şi voi puteţi descoperi treptat că sunteţi din ce în ce mai compatibili din punct de vedere sexual.

De exemplu, dacă ajungeţi să discutaţi deschis şi să puneţi în practică fanteziile sexuale, dacă sunteţi lipsiţi de inhibiţii şi vă exprimaţi dorinţele sexuale, dacă vă plac experienţele voastre intime, dacă vă simţiţi în siguranţă unul lângă celălalt, înseamnă că între voi există compatibilitate sexuală, adică exact ceea ce trebuie pentru ca relaţia voastră să-şi urmeze cursul ascendent.

Incompatibilitatea sexuală şi frustrările

Reversul medaliei în acest caz este incompatibilitatea sexuală. Multă lume ar spune că această incompatibilitate apare atunci când dorinţa sexuală scade. Greşit. Incompatibilitatea sexuală poate fi detectată cu mult înainte ca libidoul tău şi al partenerului să se îndrepte vertiginos spre zero. Mai exact, se poate vorbi despre incompatibilitate sexuală atunci când pur şi simplu nu te simţi atrasă din punct de vedere sexual de partenerul tău.

Poate că vă înţelegeţi de minune şi împărtăşiţi hobbyuri comune sau aveţi viziuni asemănătoare despre viaţă, însă acest lucru nu înseamnă că vă potriviţi şi în pat. Când pur şi simplu nu simţi că ai putea încercă experienţe sexuale noi cu iubitul tău, când după o partidă de sex nu rămâi cu nicio amintire plăcută sau pur şi simplu nu reuşeşti să te exciţi la mângâierile lui, este posibil să fiţi imcompatibili din punct de vedere sexual.

În timp, această incompatibilitate sexuală naşte adevărate frustrări, pentru că, trebuie să recunoşti, oricât de mult ţi-ai iubi partenerul, la un moment dat simţi nevoia să te bucuri cu adevărat de sex.

Compatibilitatea sexuală, între adevăr şi compromis

De multe ori, compatibilitatea sexuală cade la mijloc între adevăr şi compromis. Sunt multe persoane care, deşi sunt incompatibile din punct de vedere sexual, fac un compromis şi decid să rămână împreună. De obicei, aceste persoane nu îşi dezvăluie adevăratele trăiri şi sentimente, ci păstrează pentru sine secretul incompatibilităţii.

 


Distribuie