Care sunt cele mai bune poziţii ca să rămâi însărcinată

Distribuie

Unele femei sunt aşa de norocoase, încât rămân însărcinate încă de la prima încercare, altele, însă, au mai puţin noroc şi trebuie să încerce mai multe luni la rând.

Site-ul Sheknows.com ştie care sunt cele mai bune poziţii care dau o mână de ajutor concretă în obţinerea mult doritei sarcini.

 1. Poziţia misionarului,  cu o îmbunătăţire

Deşi nu există nici o certitudine în proporţie de 100% a unei poziţii care poate promite sarcina mult visată, totuşi specialiştii susţin că poziţia misionarului ar fi cea mai potrivită, dacă sub solduri aşezi o pernpă, care ar facilita traseul spermatozoizilor către ovule.

 2. Pe la spate

Poziţia nu numai că oferă o plăcere mare femeilor, dar e ideală pentru cele cu uter retrovers. În timpul penetrării, uterul şi cervixul se ridică, aşa că drumul “înotătorilor” către linia de sosire este mult uşurat.

 3. Orice poziţie aducătoare de orgasm

Orgasmul facilitează sarcina, deja ştie orcine acest detaliu.Aşadar, să ai orgasm devine mai important decât poziţia pe care o alegi, dacă vrei un copil. O femeie care ajunge la orgasm prezintă un număr multiplu de contracţii, care ajută enorm cantitatea de spermă ejaculată să ajungă la linia de sosire. Cum nu toate femeile ajung la orgasm aşa de uşor, se recomandă folosirea unui vibrator care să uşureze “munca” în acest sens.

 sursa:sfatulparintilor.ro


Distribuie