Reacția incredibilă a fanilor trupei Spice Girls, înainte de concertele din 2019

Distribuie

Trupa Spice Girls a anunţat mai multe date de concert în cadrul viitorului lor turneu britanic din 2019, moment în care fanii au luat cu asalt site-urile care au pus în vânzare, sâmbătă dimineaţă, pe 10 noiembrie, biletele pentru primele lor spectacole.

„Mulţumim tuturor pentru incredibila voastră reacţie, suntem atât de nerăbdătoare să vă vedem”, a scris pe Twitter cea mai vestită ‘girls band’ din istoria muzicii.

Turneul va începe pe 29 mai 2019, pe Etihad Stadium din Manchester, şi se va încheia la jumătatea lunii iunie, cu alte trei spectacole pe stadionul Wembley din Londra.

Melanie Chisholm (Mel C), Melanie Brown (Mel B), Geri Horner şi Emma Bunton, care au anunţat luni, 5 noiembrie, reuniunea grupului Spice Girls, vor susţine anul viitor şase concerte în cadrul unui turneu în Marea Britanie, fără a o avea însă alături pe Victoria Beckham, care a devenit o respectabilă stilistă în lumea modei.

Victoria Beckham susține că nu a fost invitată să se alăture trupei, în acest proiect

Victoria Beckham a indicat că ”nu a fost de fapt niciodată invitată” să ia parte la reuniunea grupului Spice Girls, a mărturisit fosta sa colegă de trupă, Mel C.

Chisholm a declarat pentru programul de televiziune ”The Jonathan Ross Show” că Victoria i-a atras atenţia că nu a fost niciodată invitată să ia parte la reuniunea grupului.

”Ştiţi ce e, de fapt, destul de amuzant? M-am văzut recent cu Victoria – evident am ţinut legătura… ea ne susţine, iar noi o susţinem pe ea – însă ea mi-a spus că nu a fost de fapt niciodată invitată. Noi doar am presupus”, a spus Chisholm.

La rândul său, Geri Horner a declarat: ”Am vorbit cu ea înainte de anunţ, iar ea a zis ani în şir că nu vrea să mai continue, aşa că am ştiut acest lucru”.

Potrivit declaraţiilor făcute de Emma Bunton, membrele Spice Girls ar fi invitat-o pe Beckham să revină în grup, iar Geri Horner a adăugat că ”uşa este deschisă”.

”Pur şi simplu nu a vrut să o facă… A fost ocupată cu moda şi a mers mai departe… Noi o susţinem, iar ea a fost o parte imensă din vieţile noastre şi ţinem la ea, aşa că totul e bine”, a adăugat Horner.

Când gazda emisiunii a întrebat dacă este adevărat că Victoria Beckham nu s-a bucurat să facă parte din grup, Horner a admis: ”Nu (nu i-a plăcut) şi nu vrei să pui pe cineva să facă ceva ce nu îşi doreşte”.

”Ne-am dat seama de acest lucru în urmă cu ceva vreme, că nu se bucura atât de mult”, a intervenit Bunton.

Horner nu a respins ideea că grupul ar putea lansa melodii, însă a declarat că, în opinia sa, ”trebuie să fie un proces organic”.

”Luăm lucrurile pe rând, ieşim şi cântăm hiturile. Oamenii vor să audă asta, iar dacă se întâmplă şi altceva, e minunat”, a adăugat ea.

Mel B susţine că reuniunea grupului Spice Girls nu este motivată de interese financiare

Cântăreaţa britanică Melanie Brown (Mel B) a glumit pe seama speculaţiei că la baza reuniunii grupului pop Spice Girls s-ar afla banii afirmând că este ”destul de bogată”.

Întrebată de prezentatorul Jamie Theakston care dintre componentele Spice Girl are nevoie cel mai mult de bani, Brown a răspuns: ”Eu, pentru că sunt divorţată”.

Însă, cântăreaţa a revenit ulterior declarând că a fost de acord cu reuniunea Spice Girls pentru că le iubeşte pe celelalte fete din grup. ”De fapt, nu am nevoie de bani. Sunt destul de bogată. O fac pentru că vă iubesc, fetelor”. Banii sunt ”pe locul doi”, a spus ea.

Chisholm a recunoscut că a fost o decizie ”grea” ca grupul să pornească în turneu fără Victoria Beckham ”deoarece, evident, ea este o parte imensă a trupei”.

„Doar noi patru am confirmat oficial 100%”, a declarat cântăreaţa Mel B în emisiunea „Loose Woman” difuzată de postul ITV. „Însă… Vic (Victoria Beckham – n.r.) ar putea să ni se alăture la un moment dat”, a adăugat ea.

Trupa Spice Girls – scurtă biografie

Creat pentru un casting în 1994, cvintetul de fete a cunoscut succesul cu primul single ‘Wannabe’ din 1996, care s-a ajuns pe primul loc în topurile a aproape 30 de ţări, lansând un fenomen internaţional comparat cu Beatlemania.

Iniţial, grupul a avut cinci componente: Victoria Beckham (Posh Spice), Melanie Chisholm (Sporty Spice), Emma Bunton (Baby Spice), Mel B (Scary Spice) şi Geri Horner, fostă Halliwell (Ginger Spice).

„2 Become 1” a fost cel de-al treilea single al grupului Spice Girls şi a devenit Christmas Number One Single în topul britanic în 1996.

Grupul britanic a vândut zeci de milioane de albume pe plan mondial, iar piese din repertoriul său, precum „Wannabe” şi „Say You’ll Be There”, au ocupat primele locuri în topurile muzicale din lumea întreagă.

În 1998, Geri s-a retras din trupă, iar celelalte colege ale sale şi-au construit cariere solo după ce au lansat un ultim album comun, „Forever”, în anul 2000.

Trupa britanică s-a reunit, pentru a susţine un turneu, în 2007-2008, iar membrele sale au lăsat să se înţeleagă, atunci, că ar putea să se reunească din nou în 2018, amintește Agerpres.


Distribuie