Radu Vâlcan schimbă aproape 50 de ținute la ”Temptation Island – Insula iubirii”

Distribuie

Radu Vâlcan schimbă aproape 50 de ținute la Temptation Island – Insula iubiriiRitmul alert de filmări presupune nu doar multe ore de muncă și drumuri între cele două insule pentru Radu Vâlcan, gazda emisiunii Temptation Island – Insula iubirii”, ce va avea premiera pe 3 septembrie, de la ora 20:00, la Antena 1, ci și foarte multe ținute.

De la cămăși, veste, pantaloni sau eșarfe din țesături naturale, pe parcursul unei zile Radu Vâlcan poate avea nevoie chiar și de două sau trei ținute adecvate pentru bonfire, pentru concursurile pe plajă sau pentru vizitele inopinante pe cele două insule. Astfel, pe parcursul unui sezon, Radu Vâlcan schimbă până la 50 de ținute, unele aduse din România, altele locale, toate îmbinate cu elemente specifice thailandeze.

În cel de-al patrulea sezon ‘Temptation Island – Insula iubirii’, care va avea marea premierã pe 3 septembrie, de la 20:00, la Antena 1, patru cupluri care au relații de lungă durată însă nu au făcut încă marele pas își vor putea testa relația și vor afla astfel dacă cel sau cea alături de care au petrecut atâția ani este cu adevărat jumătatea lor. La finalul sezonului, fiecare cuplu va putea spune clar dacă drumul lor în viață este același sau dacă se văd nevoiți să meargă pe căi separate.

„Toate sezoanele de până acum ne-au surprins diferit și vă asigur că nici acesta nu va face excepție. Oamenii au personalități diferite, reacționează diferit la situațiile cu care se confruntă. În asta constă farmecul acestui reality show. -Temptation Island – Insula Iubirii- are încă multe surprize rezervate, iar fanii emisiunii vor fi, din nou, impresionați!”, spune gazda emisiunii, Radu Vâlcan.


Distribuie