Primul pictorial cu Lavinia Pîrva însărcinată! „Această minune a venit la momentul potrivit în viața noastră”

Distribuie

Lavinia Pîrva (34 de ani) așteaptă primul său copil, care urmează să vină pe lume la începutul verii. Viitoarea mamă se simte mai inspirată, mai veselă și mai plină de energie ca oricând: pregătește melodii noi, dar și o cameră de bebeluș!

E clar că sarcina îi priește de minune Laviniei și nu o împiedică să facă nimic din ceea ce-și dorește. Nu are pofte speciale, nu se stresează din pricina kilogramelor în plus, absolut normale într-o sarcină, și duce o viață extrem de activă.

„Deși este recomandat să stau mai liniștită, simt că pot mută munții din loc. Am capacitatea, parcă, să fac de două ori mai multe lucruri, doar suntem doi, nu?”, glumește ea. „Râd mai mult, sunt foarte distrată și, totodată, parcă am mai multă inspirație. Am o perioadă în care îmi place mai mult că niciodată să compun, să scriu texte, dar îmi place să îmi petrec timpul și acasă, citind sau căutând idei pentru camera bebelușului”, a mai spus cântăreața.

Dragă Lavinia, cum este această perioadă de sarcină pentru tine, cum te simți? Este o perioadă în care s-au intensificat toate emoțiile și trăirile, o perioadă în care, deși este recomandat să stau mai liniștită, simt că pot muta munții din loc. Am capacitatea, parcă, să fac de două ori mai multe lucruri, doar suntem doi, nu?! Râd mai mult, sunt foarte distrată și, totodată, parcă am mai multă inspirație. Am o perioadă în care îmi place mai mult ca niciodată să compun, să scriu texte, dar îmi place să îmi petrec timpul și acasă citind sau căutând idei pentru camera bebelușului. Cum ați ales momentul să deveniți părinți? Cred că momentul ne-a ales pe noi. Eu nu am programat niciodată momentele importante din viața mea. Am avut mereu certitudinea că, dacă un lucru este menit să se întâmple, se va întâmpla cu siguranță. Această aminune a venit la momentul potrivit în viața noastră, fără programări sau lucruri premeditate. Mi-am dorit, în schimb, ca acest lucru să vină atunci când eu sunt suficient de matură și responsabilă, astfel încât să-i ofer o educație și o viață bună celui mic. Nu știu dacă am ajuns acolo, dar sper să fiu o mamă bună și să-i ofer copilului meu tot ce e mai bun și mai frumos pe această lume. Ce ne poți dezvălui despre viitorul bebe? Am înțeles că e băiețel… ați ales numele? Când urmează să vină pe lume? Bebe e bine sănătos, frumos și haios! La nume încă nu ne-am hotărât, dar probabil și acest lucru va veni la fel de natural și la momentul potrivit, așa că sunt liniștită. Ar trebui să vină pe lume atunci când primăvara își dă întâlnire cu vara! Abia aștept… Ștefan are deja doi copii… Ce fel de tătic este? Cum este relația ta cu copiii lui? Ștefan este un tată foarte bun, cu principii sănătoase și destul de stricte, atunci când este nevoie, dar, în același timp, este bun, sufletist și haios. Relația mea cu Violeta și Ștefănel este una foarte bunā. Suntem prieteni buni și petrecem mult timp împreună. Învățăm lucruri unul de la celălalt, ne jucăm, râdem și ne împărtășim secrete. Cum vă veți împărţiţi rolurile de părinţi în viitor? Cine va fi cu regulile, cine cu distracţia? Cred că vom participa cumva împreună la tot ce înseamnă dezvoltarea corectă și armonioasă a puiului nostru, vom împărți atribuțiile. Știu că tăticii sunt în general mai relaxați cu copiii, mai ales când sunt foarte mici. Nu ai să auzi o gașcă de tătici discutând despre ce e mai bine pentru copil sau cum să-l îmbrace, pe când mămicile de obicei se mai inspiră una de la alta, atât cât le permite personalitatea copilului și mi se pare firesc să fie așa.

Partea cu distracția îi revine tatălui mai mult, așa simt!(zâmbește) Citește interviul integral în numărul de martie al revistei UNICA, pe piață din 26 februarie!

libertatea.ro


Distribuie