Oamenii de știință au găsit leacul pentru CANCER! Cum funcționează „vaccinul”

Distribuie

Un medicament care urmează să trateze cea mai cumplită boală, cancerul, ar fi fost descoperit de oamenii de știință. Acesta va fi testat pe oameni.

Specialiștii de la Universitatea Stanford din America au descoperit un medicament care elimină tumorile canceroase, chiar și când acestea s-au răspândit în întreg organismul.

Leacul respectiv ar urma să fie testat și pe oameni, potrivit The Telegraph. Acesta a fost deja testat pe animale, nouă din zece fiind vindecate după un vaccin, iar celelalte, după cel de-al doilea vaccin.

Oamenii de știință au descoperit că o cantitate mică injectată într-o tumoră distruge cancerul și declanșează o reacție uimitoare, care distruge toate celulele canceroase din organism.

Combinaţia de două medicamente funcţionează prin trecerea celulelor imune în interiorul tumorilor care au fost dezactivate de cancer, apoi creşterea lor astfel încât să poată ucide boala.

Odată reactivate, celulele imune încep să le recunoască pe cele canceroase din organism, pe care apoi le distrug.

„Când folosim aceşti doi agenţi împreună, putem observa eliminarea tumorilor din întreg corpul”, a declarat Ronald Levy, doctor în oncologie.

„Această abordare trece peste procesul de identificare a unor ţinte de imunitate specifice tumorilor şi nu este necesară activarea completă a sistemului imunitar sau modificarea celulelor imunitare ale unui pacient”, a adăugat Levy.

libertatea.ro


Distribuie