Lucrurile care îl fac pe partener să te iubească mai mult

Distribuie

În multe relații pe termen lung, poate deveni dificil să menții pasiunea și să te asiguri că vă prioritizați unul pe celălalt.
Există povești despre cupluri care s-au despărțit, pentru că pur și simplu partenerii au simțit că nu se mai iubesc. Iar acest lucru s-ar putea să te sperie. Începi imediat să te gândești ce s-ar putea întâmpla cu relația ta? Dacă își dă seama într-o zi că nu mai este îndrăgostit de tine? Dacă nu poți face nimic pentru a-l face să se răzgândească? În timp, este normal ca relația să fie mai puțin pasională decât la început, dar ajunge la un echilibru. Nu înseamnă că va dispărea iubirea dintre voi. Iată care sunt lucrurile care îl fac pe partener să te iubească mai mult!

Ce lucruri îl fac pe partener să te iubească mai mult?

Există diferite etape într-o relație. Poate că ați ajuns în ultima etapă, în care vă iubiți foarte mult, dar nu mai simți fluturi în stomac. Este o iubire calmă, care nu va dispărea dacă aveți grijă de ea și o protejați de influențele externe. Nimic nu poate fi susținut fără efort și dedicație. Același lucru este aplicabil și în cazul iubirii. Dacă vrei ca relația ta să meargă în continuare, există lucruri pe care le poți face, pentru a te asigura că legătura dintre voi rămâne la fel de puternică. Mai jos, poți regăsi câteva lucruri care îl fac pe partener să te iubească mai mult.

1. Acordă-i atenție și prioritizează relația chiar și atunci când treceți prin momente dificile

Poate fi foarte ușor să te pierzi în muncă și în viața ta agitată, astfel încât să uiți de partenerul tău și de nevoile sale. Încearcă să fii conștientă că și partenerul tău are nevoie de atenția ta. Nu îi neglija nevoile doar pentru că ai un program aglomerat. Poți apela la câteva modalități simple de a menține conexiunea dintre voi puternică:
Oricând poți, sărută-ți partenerul, ia-l în brațe sau alintă-l.
Oferă-i feedback pozitiv cu privire la ceva ce este important pentru el.
Dacă are nevoie, lasă-l să își exprime supărările fără a-l întrerupe.
Beți cafeaua de dimineață împreună de fiecare dată când vă permite programul.
Sună-l doar pentru a-i spune că îl iubești și că te gândești la el.
Poate că aceste recomandări nu par niște acțiuni prea importante, dar despre asta este iubirea.

Gesturi mărunte și intenții reale.

2. Oferă-i mai mult din timpul tău

Este important ca partenerii unui cuplu să facă lucruri împreună. Iată câteva idei pe care le puteți pune în practică:
Planificați o evadare romantică imediat ce vă puteți lua câteva zile libere.
Prepară-i partenerului tău cina și surprinde-l când ajunge acasă.
Beți un pahar cu vin și povestiți cum a fost ziua voastră.
Descoperiți un hobby care vă place amândurora și faceți-vă timp pentru el.
Nu lăsați o viață aglomerată să stea în calea relației voastre. Ar trebui să vă prioritizați reciproc. Timpul petrecut împreună vă va aduce aminte de dragostea pe care o împărtășiți, lucru care face imposibil ca legătura dintre voi să dispară peste noapte.

3. Fii recunoscătoare pentru toate lucrurile mărunte pe care partenerul tău le face pentru tine

Asigură-te că îi spui partenerului cât de recunoscătoare ești pentru toate lucrurile pe care le face pentru tine. Nu știi pentru ce să-i mulțumești? Iată câteva idei:
Când se asigură că face curat în casă înainte să ajungi de la birou.
Când te lasă în pace atunci când ai nevoie să petreci puțin timp singură, fără să te streseze.
Când gătește cina pentru tine.
Când te întreabă cum a fost ziua ta și ascultă cu atenție ceea ce îi povestești.
Când te face să râzi după o zi obositoare și stresantă.
Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pentru care îi poți mulțumi partenerului.

Distribuie