Cum să scapi de firele crescute pe sub piele

Distribuie

Primăvara e anotimpul acela în care ne gândim cu groază că revenim la fuste și rochii. Desigur, fustele ne fac fericite și de multe ori abia așteptăm iarna ca să le purtăm din nou. Însă marea problemă este epilatul constant și, mai ales, perioadele de creștere a părului. Iar pentru că ele sunt cele care ne enervează cel mai tare, iată cum să scapi de firele crescute pe sub piele.

Sunt inestetice, fiindcă arată ca niște coșuri, și ne strică tot outfitul. Da, vorbim despre firele de păr crescute pe sub piele. Potrivit GLAMOUR UK, 30% dintre femeile care se epilează le consideră cea mai enervantă parte din procesul epilării. Așadar, iată cum să scapi de firele crescute pe sub piele.

Sfatul dermatologului: cum să scapi de firele crescute pe sub piele

„Starea pielii este importantă când vine vorba de firele crescute pe sub piele”, spune doctorul Anita Sturnham, dermatolog. Deschiderile foliculilor pot fi astupate de celule moarte, iar din acest motiv, părul nu poate pătrunde la suprafață. Totuși, el continuă să crească, acoperit de stratul de piele. Cum poți preveni asta? Exfoliază-te între sesiunile de îndepărtare a părului, pentru a te asigura că pielea este curată și părul poate crește în direcția corectă. „Acțiunea de exfoliere blândă îndepărtează primul strat de piele și părul poate pătrunde la suprafață”, spune dr. Sturnham.

Ce să faci dacă nu poți exfolia mecanic zona?

În unele zone, precum pe linia bikinilor sau la axilă, nu poți aplica sfatul de mai sus. Exfolierea mecanică prin bureți sau cu produse cu granule nu este recomandată, pentru că pielea este prea sensibilă. Ce poți face este să ștergi aceste zone cu o dischetă de vată îmbibată în acid glicolic sau salicilic. Aceștia dizolvă impuritățile și deblochează porii, fără să trebuiască să freci pielea.

Cum să eviți firele de păr crescute pe sub piele dacă obișnuiești să te razi

Dacă preferi să te razi cu lama pentru a îndepărta părul, iată cum poți scăpa de firele crescute pe sub piele. Întotdeauna trebuie să te razi în direcția în care crește părul, să folosești o spumă de ras, și să clătești lama după fiecare folosire (adică după fiecare mișcare). De asemea, este total neindicat să folosești aceeași lamă timp de trei luni. Recomandat este să schimbi lama după ce ai folosit-o de maximum 10 ori.

De ce nu toate femeie au o problemă cu firele crescute pe sub piele?

„Firele noastre de păr sunt unice – grosimea, asprimea, culoarea și rata de creștere diferă de la persoană la persoană. Deși folosim metode similare de îndepărtare a părului, unele persoane se confruntă cu firele crescute pe sub piele, în timp ce altele nu au această problemă”, explică Dr. Sturnham.

Cel mai important…

…este să nu le scoți cu mâna. Firele de păr crescute pe sub piele aproape de suprafață pot fi scoase cu ajutorul unui ac steril sau al unei pensete. Totuși, dacă firul de păr este la un nivel mai adânc, nu săpa după el. Altfel, riști să faci foliculită – o afecțiune care duce la inflamarea și infectarea porilor. Nu uita să aplici un tratament antibacterian.

glamour.ro

 


Distribuie