Care este momentul optim al zilei pentru a te spăla pe dinți

Distribuie

Probabil că până acum te-ai spălat pe dinți într-un moment inoportun al zilei. Ce, credeai că nu există o regulă? Spălatul pe dinți face parte din rutina fiecăreia dintre noi, însă ceea ce diferă este momentul la care facem acest lucru. Iată care este momentul optim, potrivit specialiștilor.

Dacă până acum te trezeai dimineața și mai întâi beai cafea sau mâncai micul dejun, pentru ca abia apoi să îți cureți dinții, ai procedat greșit. Știm, ai crede că are mai mult sens să îți speli dinții după ce deja ai mâncat, pentru a-i curăța de resturi și a fi curați până la următoarea masă. Totuși, iată care este momentul optim al zilei pentru a te spăla pe dinți.

În ce moment al zilei trebuie să te speli pe dinți

Desigur, trebuie să te speli pe dinți cel puțin de două ori pe zi: dimineața și seara. Dimineața, însă, există o regulă. „Dacă te speli după ce iei micul dejun, pur și simplu vei împrăștia acidul peste tot, pentru că durează aproximativ 40 de minute ca acesta să fie neutralizat”, a explicat Dr. Mark Hughes, pentru GLAMOUR UK. Așadar, întotdeauna trebuie să te speli pe dinți înainte să mănânci.

În plus, având în vedere că este neapărat să cureți și suprafața limbii, are și mai mult sens. „Majoritatea oamenilor se trezesc cu o respirație urât mirositoare și cu limba murdară. Dacă te întrebi de ce se întâmplă asta, deși te-ai spălat pe dinți chiar înainte să te culci, este pentru că, atunci când dormi, corpul tău este ocupat să elimine toxine, dintre care unele ajung pe limbă. Această peliculă trebuie curățată, în loc să fie re-ingerată”, a explicat și binecunoscutul wellness guru Jasmine Hemsley.

Așadar, momentul optim al zilei în care trebuie să te speli pe dinți este înainte de micul dejun. Desigur, nu uita să cureți și limba!

glamour.ro

 


Distribuie