7 activități care îți pun în pericol coloana vertebrală

Distribuie

Poate că nu le dai prea mare importanță, însă activitățile zilnice îți pot pune coloana vertebrală în pericol, cauzându-ți dureri puternice la nivelul spatelui.

Coloana vertebrală este principala structură de rezistență a corpului. Ea are capacitatea de a susține capul, corpul și membrele superioare, având un rol foarte important în protejarea măduvei spinării. De cele mai multe ori, activitățile de zi cu zi pot cauza probleme la nivelul coloanei, unele dintre ele chiar foarte grave și greu de tratat, potrivit brightside.me.

7 activități care îți pun în pericol coloana vertebrală

1. Spălatul pe dinți

În momentul în care stăm în picioare, presiunea asupra coloanei este mult mai mare decât atunci când mergem. Sfatul specialiștilor este ca atunci când ne spălăm pe dinți să încercăm să ne sprijinim cu mâna de chiuvetă sau de perete. Făcând acest lucru, coloana noastră va fi protejată.

2. Spălatul vaselor

Femeile petrec foarte mult timp în bucătărie, spălând vasele. Acest lucru poate avea efecte negative asupra coloanei vertebrale și asta pentru că poziția este una îndoită și cu brațele tensionate. Pentru a evita apariția durerilor de spate, indicat ar fi ca să stăm cu genunchiul pe un scaun sau pe un suport în momentul în care spălăm vasele.

3. Montarea roții de rezervă

Montarea roții de rezervă reprezintă activitatea care dă mari dureri de cap bărbaților. Pe lângă munca depusă, această activitate poate cauza dureri serioase de spate. Atunci când trebuie să schimbi roata, evită să stai aplecat. De preferat ar fi să stai în genunchi pentru a-ți proteja coloana.

4. Căratul sacoșelor

Probabil și tu te-ai confruntat cu dureri de spate după ce te-ai întors de la piață și asta din cauza sacoșelor foarte grele. Într-o astfel de situație trebuie să îți echilibrezi corpul, astfel încât să ai aproximativ aceeași greutate în ambele părți.

5. Spălatul pe jos

Vremea în care erai nevoită  să stai în genunchi și să speli podeaua cu cârpa a apus. Pentru a-ți proteja spatele, folosește un mop sau o ustensilă pentru curățenie.

6. Legatul șireturilor

Legatul șireturilor este o activitate pe care o faci zilnic, fără să te gândești ce efecte negative poate avea asupra coloanei tale. Dacă obișnuiești să te apleci pentru a face acest lucru, renunță la acest obicei. Folosește un scaun atunci când îți legi șireturile și nu te vei confrunta niciodată cu durerile de spate.

7. Căratul rucsacului

În jurul acestui subiect au existat foarte multe discuții, iar testele au arătat că un rucsac cu o greutate mult prea mare poate cauza probleme la nivelul coloanei vertebrale. Pentru a-ți proteja spatele este bine să nu porți rucsacul doar pe un singur umăr. Folosește ambele bretele și oferă-i spatelui tău grija de care are nevoie.

avantaje.ro.


Distribuie