5 semne ale înșelatului emoțional

Distribuie

Poate că ai trecut prin această situație. Indiferent cât de fericiți sunteți în relație sau cât de apropiați păreți a fi, nu poți să nu te întrebi dacă ai fost înșelată vreodată.
Dar dacă înșelatul nu este atât de evident? Cum îți să îți dai seama dacă partenerul tău are o aventură emoțională? Iată câteva semne ale înșelatului emoțional!

Ce semne sunt indicatori ai înșelatului emoțional?

Ce este înșelatul emoțional? Similar cu termenul de micro-înșelat, care implică pur și simplu gânditul că ai putea primi atenție de la altcineva decât de la partenerul tău, înșelatul emoțional apare atunci când un partener are un comportament intim emoțional cu cineva aflat în afara relației. Poate rezulta o încălcare a încrederii în cel mai bun caz. Iar în cel mai rău caz, poate fi distrusă o căsnicie. Iată cinci semne care indică prezența înșelatului emoțional într-o relație!

1. Partenerul petrece mai mult timp pe telefon sau computer

Îți vezi partenerul mereu cu telefonul în mână, dar când îi trimiți un mesaj pare a dura o veșnicie până să îți răspundă. Dacă partenerul tău trimite în mod constant mesaje și nu dorește să dezvăluie cu cine vorbește, ar putea fi un semn că are o aventură emoțională. Semnalele includ și ascunderea telefonului sau încercarea de a se apăra atunci când începi să pui întrebări.

2. Știe prea multe despre o colegă sau o prietenă

Este absolut normal să ții pasul cu detaliile vieții personale ale unui prieten sau ale unui coleg. Problema apare atunci când granițele sunt depășite și situația devine prea intimă. Dacă partenerul tău începe să știe prea multe, cumm ar fi informații despre obiceiurile sexuale ale unei persoane sau despre viața sa amoroasă, ar putea fi un semn că discuțiile lor sunt prea intime. Dacă observi acest comportament, ar trebui să stai de vorbă cu partenerul.

Dacă ține cu adevărat la tine, va înceta aceste conversații care te fac să te simți inconfortabil.

3. Nu mai vorbește cu tine

Acest semnal vine alături de cel de mai sus. Dacă partenerul tău începe să aibă conversații profunde și intime cu altcineva, este posibil să nu mai împărtășească multe detalii din viața sa cu tine. La urma urmei, are altă persoană cu care să vorbească. Dacă dintr-o dată pare că uită să îți povestească lucrurile importante din viața sa, probabil că le spune altcuiva mai întâi.

4. Te acuză că îl înșeli

Indiferent dacă te acuză de înșelat emoțional sau de alt tip de înșelat, ar putea fi un semn că partenerul tău proiectează sentimentul de vinovăție pe tine, mai ales dacă acuzația vine din senin. Partenerul tău ar putea ști că ceea ce face este greșit, chiar dacă nu te înșela în mod explicit.

În acest caz, poate încerca să îți distragă atenția prin redirecționarea vinei.

5. Ceva pare ciudat

Uneori cele mai bune dovezi pe care le ai sunt cele din fața ta. Sau instinctul. Dacă partenerul tău nu prezintă semnele de mai sus, dar încă simți că ceva este în neregulă, trebuie să ai încredere în instinct. Creierul tău face conexiunea înainte de a putea ajunge la conștiința ta. Dacă ai impresia că partenerul tău te înșală emoțional, probabil că ai dreptate.
Chiar dacă ai observat semnalele de mai sus, este important să discuți cu partenerul tău înainte de a trage o concluzie. Dar dacă partenerul tău refuză să își schimbe comportamentul, este posibil să fie nevoie să reevaluezi relația.

Distribuie