Topul alimentelor care îţi scad POFTA de mâncare

Distribuie

Fie că vrei să slăbești sau să mănânci mai sănătos, să-ți ții foamea și poftele în frâu este esențial pentru a-ți atinge scopul. În plus, senzația de sațietate te ajută să fii mai concentrată la muncă și mai eficientă la sală.

Iată 10 alimente care îți taie pofta de mâncare:

1. Avocado

Consistența cremoasă a unui avocado este dată de grăsimi monosaturate, pe care organismul le digeră într-un timp îndelungat. De asemenea, fructele avocado sunt o sursă excelentă de fibre solubile, care încetinesc digestia, notează fabuloase.ro.

2. Semințele de in

Semințele de in sunt bogate în fibre, proteine și grăsimi Omega 3 și au proprietatea de a amplifica senzația de sațietate.

Macină semințele de in și adaugă o lingură în iaurt dimineață sau presară-le peste salată.

3. Iaurtul grecesc

Iaurtul grecesc este făcut prin scurgerea zerului din iaurtul obișnuit. Textura densă și cremoasă îți păcălești organismul, făcându-l să se simtă mai sătul. Poți adăuga fructe în iaurt sau să îl folosești simplu ca dressing în orice rețetă.

4. Apa

Deși apa trece prin sistemul digestiv foarte repede, te poate ajuta să-ți micșorezi apetitul. De asmenea, de multe ori ți se poate întâmpla să confunzi setea cu foamea, în special după-amiaza, când apar tot felul de pofte. Dacă bei apă și rămâi hidratată pe parcursul zilei, asta te va ajuta să stai departe de o ciocolată sau cafea.

Dacă bei o cană de apă înainte de masă, îți va umple stomacul temporar, ajutându-te să mănânci mai puțin.

5. Legumele

Legumele sunt o sursă foarte bune de proteine și pot fi savurate în supe, salate sau tocănițe. Sunt bogate în fibre și carbohidrați coplecși. La fel ca fibrle, acești carbohidrați complecși nu pot fi digerați de organismul uman și au astfel rolul de a încetini digestia.

6. Supele

O supă nu te va face să te simți sătulă pentru foarte mult timp, dacă mănânci doar atât, dar te poate ajuta să mănânci o porție mai mică la felul doi.

Dacă vrei să slăbești, alege supele cu multe legume și supele cremă. Dacă mănânci o supă ca prim fel, asigură-te că are suficiente proteine pentru a-ți ține de foame pentru cât mai mult timp.

7. Brânza cottage

Este o gustare sănătoasă pentru cei care țin dietă. Are mai puține grăsimi decât alte brânzeturi și este o sursă de foarte bună de proteine, care îți va diminua senzația de foame. Brânza cottage poate fi savurată cu fructe.

8. Ovăz

Micul dejun cu fulgi de ovăz este considerat a fi mic dejunul campionilor. Ovăzul își ia textura dintr-o fibră solubilă numită beta-glucans, care creează o stare de sațietate și scade colesterolul.

Fulgii de ovăz pot fi mâncați cu lapte, iaurt sau în combinație cu semințe și fructe.

9. Carnea

Proteinele și grăsimile din carne o fac să fie digerată mai greu decât alte alimente. De asemenea, durează mai mult să o mesteci, ceea ce contribuie la senzația de sațietate.

Multe studii au demonstrat că nu există diferență între carnea de vită, pui și pește în termeni de sațietate, dar peștele și pieptul de curcan sau pui sunt mai sănătoase.

10. Migdalele

Migdalele sunt o altă sursă de grăsimi sănătoase și reprezintă o gustare bună între mese, cu condiția să nu exagerezi. Efectul de sațietate al migdalelor apare cam la jumătate de oră după ce începi să le mănânci, așa că este bine să le consumi înainte de a-ți fi extrem de foame. În caz contrar, vei fi tentată să mănânci mai mult decât ai nevoie.

 


Distribuie