Sfaturi pentru marinade şi grătare delicioase
Marinadele și condimentele transformă un grătar obișnuit într-unul spectaculos. Pentru că în weekend mulţi veţi ieşi la grătar, iată câteva sfaturi care vă pot fi de folos.
Pregătește o cantitate mare de condimente pentru grătar. Combină cantități egale de zahăr și boia împreună cu un vârf generos de sare, boabe de muștar zdrobite și piper negru proaspăt măcinat (și pudră de ardei Cayenne dacă îți place mâncarea picantă). Acest mix de condimente poate fi păstrat până la trei luni într-un recipient închis etanș. Folosește-l pentru a freca bucățile de carne cu el sau adaugă puțin ulei și niște zeamă de lămâie pentru a obține o marinadă. De asemenea, poți să presari mixul uscat peste cărbunii încinși pentru a aroma fumul care, la rândul lui, va da gust cărnii de pe grătar.
• O modalitate ușoară de a marina carnea este să amesteci condimentele pentru marinadă într-un recipient de plastic care se închide etanș. Adaugă carnea, închide recipientul, apoi agită-l bine și pune-l la frigider până când ai nevoie de el.
• Folosirea unui termometru digital de bucătărie este singura modalitate de a te asigura că alimente precum puiul, cârnații și porcul sunt complet gătite, fără a le tăia pentru a verifica. Dacă termometrul indică măcar 70°C înseamnă că mâncarea poate fi consumată fără probleme.
• Dacă ai rozmarin din belșug, folosește-l pentru grătar. Fă o legătură de fire de rozmarin, care să formeze „o pensulă din ierburi”, utilă pentru a unge cu sos carnea sau celelalte alimente gătite la grătar. Firele mai lemnoase de rozmarin pot fi folosite pe post de frigări pentru kebaburi la grătar, iar cele mai vechi pot fi presărate peste cărbunii încinși pentru a crea un fum aromat.