Reţetă de post: GHIVECI DELICIOS de legume

Distribuie

Postul Crăciunului ne face să ne gândim la cât mai multe reţete pentru a varia meniul nostru zilnic. Dacă ai rămas în pană de idei, iată mai jos o reţetă de ghiveci, ce conţine peste 12 tipuri de legume care îţi pot asigura o bună parte din necesarul zilnic de vitamine şi minerale. Vezi mai jos o reţetă nemaipomenită.

Iată reţeta, potrivit ziarulring.ro

Ingrediente

– câteva foi de varză;

– o vânătă de dimensiuni medii;

– 2 dovlecei;

– 3 cartofi mari;

– 200 g boabe de mazăre;

– 2 morcovi;

– 150 g fasole verde;

– o ceapă mare;

– o jumătate de praz;

– 3 roşii;

– o ţelină mică.

Toate legumele se curăţă şi se pun într-o oală adâncă, de dimensiuni mari, în ordinea timpului de fiebere. Aşadar, varza, ţelina, morcovii, ceapa vor fi aşezate la început, pentru ca mai apoi să se adauge vinetele, cartofii, conopida şi dovleceii.

În locurile rămase libere se strecoară mazărea, fasolea verde şi prazul. La suprafaţă se adaugă roşiile.

Bulionul se diluează cu 1-1,5 l de apă (de preferat, apă plată, pentru că apa de la robinet nu se recomandă la gătit) şi se amestecă alături de 3 linguri de ulei de măsline, sare, boia şi piper.

Sosul obţinut se toarnă peste legumele din oală, astfel încât acestea să fie aproape acoperite, pentru a putea fierbe. Oala se pune la fiert vreme 30 de minute. Mai apoi, se bagă la cuptorul preîncălzit la 170 de grade, pentru încă 15-20 de minute.

Când se scoate din cuptor, se presară pătrunjel şi mărar, tocate în prealabil. 


Distribuie
..