Prepară un COCKTAIL alcoolic şi răcoritor din PEPENE GALBEN

Distribuie

E vară şi e cald, iar temperaturile înalte ne duc tot mai des pe la terase, căutând ceva proaspăt, gustos şi cât mai rece. De obicei rezultatul căutărilor noastre este cocktailul alcoolic sau non-alcoolic, după preferinţe.

Dacă e să vorbim despre cokctailurile alcoolice, aceştia contituie un mix din două sau mai multe ingrediente, cel puţin una dintre ele fiind spirtoasă.  Astăzi, un cocktail conţine de obicei una sau mai multe tipuri de băuturi spirtoase şi una sau mai multe mixere, cum ar fi sifonul sau sucul de fructe. Ingredientele suplimentare pot fi zahărul, mierea, laptele, frişca şi diverse vegetale.

Că tot e perioada fructelor şi le găsim foarte uşor în asotiment la preţuri accesibile, ne-m gândit să vă oferim o reţetă de cocktail foarte simplă, gustoasă şi sănătoasă.

Ingrediente:

– 500 gr de pepene galben, tăiat bucăţele, plus biluţe decupate pentru servit.

– Coajă rasă şi zemă de la 2 limes

– 100 ml de suc de mere

– 200-250ml de vin alb

– Limonadă rece, gheaţă zdrobită şi câteva frigărui de bambus pentru servit.

 Mod de preparare:

1. Se pun bucăţile de pepene împreună cu zeama de lime şi sucul de mere într-un blender. Se mixează până când se obţine un amestec omogen, apoi se adaugă coaja rasă de lime. Se acoperă şi se lasă la frigider până se serveşte.

2. Pentru servit, se pune amestecul de pepene galben într-o carafă mare, în care se toarnă cantităţi egale de vin şi limonadă. Se amestecă bine. Se înfig biluţe de pepene pe beţe de frigărui. Se pune în fiecare pahar câte o frigăruie şi gheaţă zdrobită, după preferinţă, apoi se completează cu şpriţul de pepene.

3. Valoarea Nutritivă per porţie: 62 kilocalorii, 1g proteine, 0g grăsimi, 0g grăsimi saturate, 8g carbohidraţi, 1g fibre, 8g zahăr, 0,1g sare.


Distribuie