La ce poate fi bună VOTCA, dacă nu-ţi place s-o bei

Distribuie

O bună parte din oameni folosesc votca ca băutură alcoolică. Ruşii în general cred că ar fi mare păcat să fie folosită în alte direcţii. Americanii însă ne sfătuiesc să n-o bem toată, pentru că ea poate fi de folos în gospodărie.

Iată cum poate fi folosită votca în condiţii casnice:

Votca prelungeşte viaţa florilor

Cât n-ar părea de ciudat, se pare că şi florile iubesc votca. În orice caz, câteva picături de băutură, alături de obişnuita lingură de zahăr pusă în apa din vasul cu flori, le vor amâna semnificativ momentul ofilirii. Efectul este spectaculos îndeosebi la bujori şi trandafiri.

Votca ajută la dezlipirea leucoplastului

Leucoplastul se dezlipeşte cu uşurinţă la un oarecare timp după ce a fost aplicat. În cazul în care vreţi să-l dezlipiţi înainte de vreme, s-ar putea ca sarcina să nu fie simplă. Să ştiţi că dacă aplicăm peste leucoplast un tampon de vată înmuiat în votcă, acesta se dezlipeşte aproape de la sine.

Votca tratează înţepătura de meduză

Muşcătura de meduză este foarte dureroasă. Când ne confruntăm cu o astfel de problemă, trebuie să chemăm rapid ambulanţa. Între timp, este strict indicat să folosim un tampon îmbibat în votcă şi să masăm locul înţepat. Acesta are capcitatea de a calma foarte rapid durerea.

Dacă nu doare, nu înseamnă că pericolul a trecut. Este adevărat că meduzele de pe litoral nu sunt atât de periculoase, dar pe alte meridiane, muşcătura lor poate avea consecinţe tragice.

Votca poate fi şi deodorant de şifonier

Îmbrăcămintea care nu este curată dar este ţinută în şifonier, deseori lasă un miros nu tocmai plăcut. Totul are loc din cauza bacteriilor care produc un fel de fermentare. Acest fenomen poate fi stopat utilizând pulverizatorul cu votcă ( nu pătează) peste părţile transpirate ale  îmbrăcămintei.

Este important să pulverizăm anume locurile care sunt transpirate, dar nu în aer sau întreg şifonierul.

Votca curăţă geamurile

Dacă cureţi geamurile cu apă, atunci vei avea parte de surprize neplăcute. Apa lasă pete. Foloseşte câteva picături de votcă şi vei avea geamuri sclipitoare şi curate.

Votca este bună pentru ten

Porii dilataţi dau tenului un aspect neplăcut, care poate fi alungat cu o soluţie astringentă. Amestecă un pahar de ceai verde concentrat cu jumătate de lingură de votcă. După aceasta, foloseşte un tampon muiat în această soluţie şi masează faţa.


Distribuie