Învaţă să te ABŢII de la dulciuri! Iată CUM

Distribuie

Pe parcursul zilei vrei să mănânci ceva dulce şi simţi că o bucată de ciocolată te poate face fericită? Pentru că silueta ta are de suferit din cauza acestor pofte, îţi oferim câteva trucuri care te vor face să renunţi la nevoia de dulce!

Controlează-ţi emoţiile

De cele mai multe ori, nevoia de dulciuri vine ca o recompensă pentru anumite stări: oboseală, frustrare, supărare, ruşine, îngrijorare, plictiseală, disparare sau singurătate, scrie clickpentrufemei.ro. Încearcă să-ţi analizezi emoţiile şi să le constrolezi înainte să mănânci toate prăjiturile care-ţi stau în cale.

Este important să nu-ţi restricţionezi gândurile atunci când vine vorba de dulce. Ştii foarte bine că fructul interzis e cel mai dorit. Atunci când îţi spui că nu o să mai mănânci niciodată dulciuri, peste câteva minute devorezi toată cutia cu bomboane. Mai degrabă, găseşte-ţi alte activităţi care să-ţi confere starea de bine şi care să te facă să uiţi de supărări.

Amăgeşte-ţi pofta de dulce

Atunci când faci curăţenie sau eşti implicată într-o activitate solicitantă la birou, îţi stă gândul doar la ciocolată. Spune-ţi în minte că doar atunci când vei termina treaba, vei putea mânca ceva dulce. Între timp, ascultă-ţi muzica preferată, iar când treaba va fi gata, nevoia de dulce va fi compensată de satisfacţia unei munci calitative pe care tocmai tu ai realizat-o.

Analizează-ţi corpul

Dacă ciocolata din dulap îţi face cu ochiul, aplică metoda de slăbire a nutriţioniştilor de la Hollywood. Stai în faţa unei oglinzi şi analizează-ţi părţile corpului tău: talie, şolduri şi coapse. În felul acesta vei putea reflecta asupra problemelor estetice cu care te confrunţi şi vei spune, pentru moment, adio dulciurilor!


Distribuie