(FOTO, VIDEO) Un american crează portrete uimitoare pe latte

Distribuie

Un barist din New-York a devenit cunoscut pentru minunatele portrete pe care le realizează în ceştile cu latte, doar cu ajutorul unei scobitori. De la Albert Einstein şi până la JayZ, se pare că acesta poate realiza practic orice în cafea.

La momentul actual Mike Breach este foarte cunoscut pe reţelele de socializare. Până nu demult însă, acesta lucra în bucătăria unui hotel fiind înconjurat de maşinării de făcut cafea. Acesta se plictisea atât de mult, încât a început din curiozitate să deseneze pe cafea. Înarmându-se cu o scobitoare, a realizat că poate schimba spuma laptelui şi a cafelei în aşa fel, încât să-i iasă diverse desene. Pentru început făcea inimioare, iar pentru că oamenilor le plăcea atât de mult, acesta a continuat cu ursuleţi iar mai târziu cu portretul şefului său. Fiind încurajat de prietenii săi, Mike a început încetul cu încetul să-şi îmbunătăţească tehnica, până a ajuns să realizeze portretele oamenilor celebri.

„Ştiu că sună banal, dar sunt fericit că mă plictiseam la jobul anterior. Aşa am început să realizez portrete în cafea. Altfel nu ştiu ce era să fac. Am multe planuri pe viitor şi vreau să ma realizez în acest sens” afirmă Mike.

Artistul este în căutare de sponsori, pentru că vrea să deschidă propria sa încăpere, specializată în totalitate pe produsele din cafea.

Vezi mai jos un VIDEO în care Mike realizează un portret:


Distribuie