Cele mai bune mâncăruri împotriva MAHMURELII

Distribuie

E vară, ceea ce nu poate să însemne decât că zilele de weekend încep cu dureri de cap și o poftă incontrolabilă de varză murată.

Dacă nici weekendul acesta nu-ţi respecţi promisiunea de duminica trecută (știi tu, cea cu „N-o să mai mai stau niciodată lângă o sticlă de tequila!”), încearcă una dintre următoarele:

1.  Brazilia – Moqueca

După o noapte de caipirinhas, localnicii apelează la Moqueca (foto sus), o tocăniţă iute, care în varianta tradiţională conţine pește, lapte de cocos, ceapă, usturoi,  coriandru și ulei de palmier.
 

2.  Bolivia – Levanta muertos

Pentru cine n-a urmărit telenovele în adolescenţă, levanta muertos se traduce „care învie morţii”. Reţeta, care se mai numește și fricasé, este o tocăniţă sau o supă groasă de porc cu ardei iuţi galbeni, cartofi, usturoi și chimion din belșug, plus pâine. Se servește de obicei la prânz, însă mulţi vânzători încep să o pregătească dimineaţa devreme, așa că poţi să mănânci o porţie imediat după ce te întorci de la petrecere.
 

3. Turcia și, în general, în Balcani – Ciorba de burtă

Ciorba de burtă este un clasic antimahmureală inclusiv la noi, dar poate nu știai că este folosită în același scop și în alte ţări vecine. Se adaugă, la alegere, oricare dintre ingredientele: oţet, boia, ceapă, usturoi, lapte, bacon, ou sau lămâie.

4. Thailanda – Pad Kee Mao

Preparatul thailandez Pad Kee mao se traduce (desigur!) cu „tăieţei beţivi” și conţine tăieţei de orez, carne sau tofu, sos de soia, legume, usturoi și suficienţi ardei iuţi încât să îţi revii instantaneu.

5. Mexic – Vuelva de la vida

Apelează din nou la cunoștinţele lingvistice din telenovele pentru a traduce această tocăniţă. Vuelva de la vida („întoarcerea vieţii”) este o reţetă pe bază de creveţi, calamar, scoici, stridii și fructe de mare marinate în zeamă de citrice și suc de roșii, servită cu pico de gallo (salată de roșii tocate cu ceapă și coriandru). Uneori include avocado.

6. Marea Britanie – micul dejun englezesc

Adevărul este că există puţine ocazii în care un mic dejun englezesc nu merge la fix. Amestecul de proteine din cârnaţi, ouă și bacon, carbohidraţii din pâine și gustul proaspăt al roșiilor coapte plus grăsimile din belșug, îţi garantează că te vei simţi ca nou. Sau cel puţin că vei putea să mai dormi liniștit o tură.

7. Namibia – „lapte de bivol”

„Laptele de bivol” nu are nicio legătură cu ce-i spune numele – acesta este de fapt un amestec ciudat de îngheţată, rom cu mirodenii, rom negru, cremă de whisky și frișcă. Ceva ne spune că este o idee foarte proastă să te îmbeţi în Namibia.


Distribuie