Cartofi umpluţi cu carne, legume şi caşcaval: un deliciu garantat

Distribuie

Cartoful este un produs foarte întrebuinţat în consumul zilnic. Prăjiţi sau fierţi, aceştia sunt cunoscuţi şi ca „cea de-a doua pâine”. Pentru că-i folosim atât de des, ne pomenim să nu mai ştim ce să mai gătim din ei. Iată o reţetă delicioasă pe care o va îndrăgi orice gospodină.

Veţi avea nevoie de:

– 8 cartofi de mărime medie;

-1 căţel de usturoi;

– 300 gr. bacon;

– 1 roşie;

– 1 ardei gras;

– verdeaţă;

– 50 gr. caşcaval;

– 30 gr. brânză de oi;

– 200 gr. smântână

Mod de preparare:

– Se spală bine cartofii;

– Tăieţi cartofii în jumătăţi şi scobiţi-i cu o lingură mare, loc necesar pentru umplutură;

– Miezul din cartofi tăieţi-l în cubuleţe mici, apoi tăieţi roşia, ardeiul, baconul şi verdeaţa;

– Amestecaţi toate aceste ingrediente şi adăugaţi usturoiul tocat şi puţină sare;

– Unge-ţi o tavă cu ulei şi pune-ţi cartofii pe ea;

– Adăugaţi puţin ulei de măsline şi presăraţi cu sare peste cartofi;

– Puneţi-i la cuptor pentru 15 minute;

– Radeţi caşcavalul;

– Adăugaţi în cartofii scoşi din cuptor, câteva bucăţi fărâmiţate de brânză de oi;

– Umpleţi cartofii cu ingredientele de mai sus şi daţi-le la cuptor pentru 10 minute;

– La final adăugaţi caşcavalul ras şi puneţi cartofii la cuptor pentru 3 minute ca să se topească şi să se rumenească caşcavalul.

Cartofii se servesc cu smântână.

Să aveţi poftă!


Distribuie