Carnea marinată în bere apără de cancer

Distribuie

Ţimpul de afară este din ce în ce mai frumos, iar grătarele încep să sfârâie. Cercetătorii americani au găsit o metodă prin care carnea devine mai puţin cancerigenă atunci când e gătită la grătar: baiţul de bere.

Oamenii de ştiinţă, citaţi de Daily Mail, spun că dacă lăsăm carnea de grătar la marinat în bere se reduce formarea de substanţe cancerigene. Berea neagră este cea mai eficientă, înjumătăţind hidrocarburile aromatice policiclice (PAH), care au fost dovedite ca substanţe cancerigene, scrie click.ro.

Cercetătorii americani spun că aceeaşi bere băută rece în timp ce carnea sfârâie pe grătar este foarte bună şi pentru reducerea substanţelor nocive care se activează atunci când carnea începe să se gătească.

Ei au demonstrat asta prin studierea cărnii de porc marinată timp de patru ore în bere fără alcool şi în bere neagră, carne care apoi a fost gătită pe un grătar obişnuit. 


Distribuie