Arta de a servi un vin! IATĂ ce trebuie să faci

Distribuie

Când vine vorba de alcool, vinul a fost, va rămâne şi îşi menţine popularitatea printre băuturile cel mai frecvent alese. Dar cum se bea vinul? Cu ce alimente se combină? Mulţi se mulţumesc să toarne un pahar de vin şi să-l dea peste cap. Nu cunosc care este temperatura potrivită, tipul de pahar din care poate fi savurat.

Înainte de toate, vinul se aduce la temperatura potrivită. Vinul roşu se deserveşte la temperatura camerei. Dopul de plută pe care-l scoateţi înafară, faceţi-i un mic control, pentru a vă asigura că nu conţine mucegai sau altă culoare. În cazul în care aţi găsit ceva suspect, nu beţi din sticla respectivă.

Dacă vinul are sedimente, trebuie să-l decantaţi. Aceasta presupune turnarea lui într-un recipient, printr-o pânză, o sită sau un filtru de cafea.

După aceasta, mirosiţi vinul din nou, dar pentru a-i inhala parfumul. Acest gust va contribui mult la gustul său. Trebuie să ştiţi că gustul unui vin depinde foarte mult de mirosul său. În cele din urmă, luaţi o înghiţitură micuţă şi ţineţi-o în gură. Dacă simţiţi diferenţa, atunci îl puteţi consuma.

Dacă e scos din pivniţă, vinul roşu trebuie manevrat cu delicateţe, se evită mişcarea prea agitată a sticlelor.

Pentru o masă obişnuită sunt indicate următoarele tipuri de vinuri:

vara – vinurile seci, acrişoare, moderat alcoolice;

iarna – vinurile roşii şi mai tari, care încălzesc şi tonifică organismul;

primăvara – tradiţionalul vin pelin, alb sau roşu, sau vin alb sec de calitate superioară;

toamna – vinuri tinere, complet fermentate.

Pentru o masă aleasă, se recomandă o anumită ordine de deservire a vinurilor. Dacă se vor servi mai multe tipuri de vin, se încep cu cele uşoară, continuând până la cele tari.

Vinurile se servesc în sticle, care se deschid întotdeauna în momentul turnării în pahare.

Fiecare familie de vinuri se serveşte la o anumită temperatură, pentru a-şi dezvălui aromele şi pentru a simţi calitatea.

Vinurile roşii şi cele mai fine se servesc la temperatura camerei, adică trebuie aduse în cameră cu 2-3 ore înainte.

Vinurile albe, seci şi demi-dulci, spumante, se sevesc răcite.

De obicei, cum savuraţi vinul?


Distribuie