Trei ceaiuri cu gheaţă care te ajută să pierzi RAPID kilogramele în plus

Distribuie

Una din cele mai răcoritoare băuturi pentru vară, ceaiul cu gheaţă poate fi şi un ajutor binevenit în cura de slăbire. Specialiştii îţi spun ce combinaţii te ajută să arzi caloriile mai rapid.

1. Ceai oolong cu scorţişoară

Ceaiul oolong, făcut din frunzeşe, mugurii şi tulpinele arborelui de ceai, conţine o combinaţie de catehină şi cofeină, substanţe care declanşează arderea grăsimilor astfel că ai metabolismul mai rapid chiar şi la două ore după ce l-ai băut. Scorţişoara ajută organismul să folosească mai eficient zahărul şi reglează astfel glicemia, controlând pofta de dulce.

• 4 batoane de scorţişoară
• 12 plicuri de ceai oolong (sau 4 linguriţe)
• 3 ceşti de apă

Se dă apa în fiert, apoi se opreşte focul şi se adaugă ceaiul şi scorţişoară. Se lasă 5 minute, apoi se scot. Se pune ceaiul într-o cană mare şi se adaugă apă peste el. Se lasă la frigider până se răceşte, apoi se serveşte cu gheaţă şi cu lămâie.

2. Ceai verde cu ghimbir

Atât ghimbirul, cât şi ceaiul verde, conţin substanţe care ajută la arderea grăsimilor, îmbunătăţind metabolismul. Dr. Oz spune că ceaiul verde blochează absorbţia grăsimilor.

• 12 felii de ghimbir proaspăt
• 12 plicuri de ceai verde (sau 4 linguriţe)
•  3 ceşti de apă

Se dă apa în clocot, se opreşte focul şi se adaugă ghimbirul şi ceaiul. După cinci minute se scot, se toarnă în cană, se adaugă un pahar de apă rece şi se pune la frigider. Se poate servi cu mentă.

Ceai alb cu pere

Ceaiul alb este plin de substanţe benefice care au efect antioxidant şi previn formarea de noi celule adipoase. În plus, spune dr. Oz, perele conţin pectină, care îţi micşorează glicemia, astfel încât corpul tău e nevoit să ardă grăsimi pentru a obţine energie.

• 2 pere întregi tăiate cubuleţe
• 12 plicuri de ceai alb (sau 4 linguriţe)
• 3 ceşti de apă

Se dă apa în clocot, se adaugă ceaiul şi perele, se lasă 5 minute. Ceaiul concentrat se pune într-o cană mare, apoi se adaugă apă rece şi se pune la frigider. Se serveşte cu lîmâie şi gheaţă.

sursa: unica.ro.


Distribuie