Sportul îţi lungeşte VIAŢA. Iată câţi ANI câştigi dacă faci mişcare

Distribuie

Faceţi cel puţin 30 de minute de mişcare pe zi, astfel sună îndemnul medicilor, dar şi al spoturilor publicitare pentru o viaţă mai sănătoasă. Dar cât de mult contează sportul în ceea ce priveşte prelungirea vieţii, veţi afla din acest articol.

Întrebarea apare în contextul publicării unui studiu efectuat de cercetătorii de la Copenhagen City Heart care arată ca aproximativ două ore de jogging desfăşurate în două sau trei etape creşte speranţa de viaţă a femeilor cu 5,6 ani, iar pe cea a bărbaţilor cu 6,2 ani.

Iată ce alte constatări au făcut oamenii de ştiinţă:

Ciclismul

Dacă alegi bicicleta ca mijloc de deplasare la serviciu, nu numai că economiseşti bani şi te poţi lăuda cu a fi eco, dar poţi trăi cu până la cinci ani mai mult decât cei care nu fac ciclism la nivel de amator.

Înotul

O analiză din 2009 arată ca bărbaţii care înoată regulat prezintă un risc de deces cu 50% mai mic decât sedentarii. Totodată, înotul s-a dovedit a fi mai eficient în prelungirea speranţei de viaţă decât mersul rapid, spre exemplu, rata mortalităţii în rândul înotătorilor fiind mult mai mică decât în rândul altor practicanţi de sporturi.

Mersul rapid

Un studiu efectuat în 2011 dezvăluie că oamenii parcurg, în mod normal, un metru pe secundă. Însă cei care grăbesc ritmul şi parcurg cel puţin doi metri pe secundă trăiesc mai mult decât semenii lor mai molcomi.

15 minute de work-out pe zi

Deseori cele 30 de minute de mişcare recomandate zilnic lipsesc din programul tău zilnic, veşnic supraîncărcat. Însă oamenii de ştiinţă au stabilit că multe persoane pot rupe 15 minute pentru sport din orarul cotidian. Motivul: Îţi adaugi trei ani la speranţa de viaţă, potrivit unui studiu citat de Reuters. Aşadar, fie că e vorba de stretching, de genoflexiuni, abdomene sau alte exerciţii, 15 minute de mişcare pe zi îţi pot ajuta atât silueta, cât şi sănătatea.

 sursa: lyla.ro


Distribuie
..