Iată ce trebuie să consumi în zilele în care faci sport

Distribuie

Există anumite alimente care îţi dau energie, te ajută să îţi menţii oasele puternice şi să ai rezultatele dorite atunci când faci sport. Iată ce trebuie să consumi în zilele în care mergi la sală sau la o repriză de alergat.

Banane

Datorită conţinutului ridicat de potasiu, dar şi de magneziu, bananele previn apariţia durerilor musculare apărute după ce ai făcut efort fizic. Astfel, este indicat să mănânci o banană pe zi, mai ales dacă si început de puţin timp să practici un sport. Un fruct de mărime medie conţine 400 de grame de potasiu.
 
Fructe de pădure 
 
Fructele de pădure proaspete, precum zmeura, murele, cătina ori merişoarele se numără printre primele 20 de alimente bogate în antioxidanţi. Este cunoscut faptul că aceştia asigură organismului energia atât de necesară, mai ales când acesta este solicitat. 
 
Morcovi
 
Un alt aliment care nu trebuie să-ţi lipsească din alimentaţie în perioadele în care faci sport este morcovul. 
Datorită conţinutului bogat de potasiu, aceştia ajută la menţinerea unei tensiuni normale, dar previn şi apariţia contracţiilor musculare.Fiind bogaţi în vitamine şi minerale, morcovii îţi asigură şi un tonus ridicat.
Ouă
 
Nu sări peste gălbenuşul de ou, spun nutriţioniştii americani. Potrivit acestora, gălbenuşul este o sursă importantă de fier, care te umple de energie. Mai mult, aminoacizii şi proteinele care se găsesc în gălbenuşul de ou sunt de mare ajutor în dezvoltarea muşchilor. 
Totodată, cerceătorii americani au constatat, în urma unui studiu care a durat două luni, că persoanele care au consumat câte un ou la micul dejun, în fiecare dimineaţă, au înregistrat o scădere a indicelui de masă corporal cu 61% faţă de cei care au ales să mănânce alte alimente. 
 
Somon
 
Un alt aliment care este indicat persoanelor care fac sport este somonul, datorită conţinutului bogat în acizi graşi Omega 3, care previn obezitatea. 
Totodată, acest peşte este bogat în grăsimi polisaturate, care te ajută să câştigi masă musculară. Nu este însă recomadat să-l consumi mai mult de două ori pe săptămână.


Distribuie