5 obiceiuri care te ÎNGRAŞĂ

Distribuie

Încerci să duci o viaţă cât mai sănătoasă, cu sport, o dietă echilibrată şi totuşi parcă nu reuşeşti să slăbeşti? S-ar putea să fie vorba de câteva detalii pe care le-ai trecut cu vederea. Anumite obiceiuri, deşi par în regulă, de fapt te îngraşă.

Nu te-ai pregătit din timp

Cu cât ai în frigider mai multe produse sănătoase – şi în cămară mai puţin junk-food – cu atât te vei gândi mai puţin la mâncărurile care îngraşă. De asemenea, dacă te-ai pregătit din timp cu alimente sărace în carbohidraţi şi calorii, atunci când ţi se face foame mai degrabă mănânci ceva sănătos, unica.ro.

Dormi prea puţin

Internetul este o atracţie nemaipomenită atunci când vrei să pierzi timpul, să te relaxezi sau… în loc să te odihneşti. Ca să poţi slăbi mai uşor, trebuie să dormi destul în fiecare noapte. Atunci când nu te odihneşti, în organismul tău scade nivelul hormonului leptină, astfel vei simţi că îţi este foame chiar şi imediat după ce mănânci.

Nu mănânci micul dejun

Poate fi o adevărată provocare să îţi pregăteşti ceva sănătos şi săţios dimineaţa, atunci când nu ştii cum să faci să ieşi mai repede pe uşă. Şi totuşi, dacă nu mănânci de dimineaţă, rişti să câştigi în greutate, în loc să slăbeşti. Micul dejun „dă start” metabolismului tău şi, în funcţie de ce consumi, poţi arde calorii o zi întreagă.

Nu bei destulă apă

Trebuie să te hidratezi foarte bine ca să fii sănătoasă, dar şi ca să slăbeşti. Cu cât bei mai multă apă – mai ales înainte de mese – cu atât vei mânca mai puţin şi vei reuşi să dai jos kilogramele în plus mai uşor.

Nu mănânci destule proteine

Dacă într-o zi te hrăneşti cu alimente care conţin mai mulţi carbohidraţi în loc de proteine, atunci în mod cert vei slăbi destul de greu. Atunci când organismul tău trebuie să proceseze proteine, trebuie să folosească de două ori mai multă energie, ceea ce înseamnă că arzi mai multe calorii atunci când le digeri.

 


Distribuie