10 cele mai mari MINCIUNI despre DIETE

Distribuie

Probabil că există puţine femei care nu s-au gândit măcar o dată în viaţa lor la o cură de slăbire. Dar, ateţtie! Dacă vrei să rămâi sănătoasă şi să nu te stresezi prea tare, nu ar trebui să fii prea credulă. Marile hotărâri de a ţine un regim de slăbire se iau, de obicei, după perioade în care am mâncat prea mult: sărbători, concedii, sau la începutul anului.

Căutăm prin reviste, cărţi de specialitate sau Internet o cură super, eficace, modernă. Dar tristul adevăr rămâne valabil şi de data asta: nu există cură de slăbire minune. Şi ca să nu te mai păcăleşti, află ce trebuie să ştii despre promisiunile autorilor acestor diete, scrie avantaje.ro.

1. Hidraţii de carbon şi proteinele trebuie consumate separat. Aiurea! Ideea că organismul nu poate digera ambele substanţe nutritive deodată este total depăşită.

De altfel, în majoritatea alimentelor ele şi apar împreună. Cine slăbeşte cu ajutorul unei diete disociate, o face doar datorită limitării numărului de calorii.

 2. Mesele intermediare opresc descompunerea grăsimilor. Din contra! Cine mănâncă, în loc de trei mese principale pe zi, 5- 7 mai mici, stimulează considerabil metabolismul, poate mânca mai mult şi slăbeşte mai repede. Important este însă să fie vorba de mici gustări intermediare. Cine mănâncă tot timpul şi pierde controlul, sigur că nu va da jos kilogramele în plus.

 3. E bine să uiţi de cină Nu neapărat! Să nu mănânci seara nimic este într-adevar un sfat bun pentru a opri îmbătrânirea. Dar nu este o condiţie obligatorie ca să slăbeşti. În fond, iată ceea ce contează: cantitatea totală de calorii în fiecare zi trebuie să se afle sub consumul real de energie. Cine reuşeşte aşa ceva are voie să mai înghită o gustare şi înainte de culcare. Dar orgiile culinare nocturne sunt contraindicate, dacă vrei o siluetă frumoasă.

 4. Hidraţii de carbon îngraşă Total fals! Hidraţii de carbon “corecţi”, adică în principal cerealele integrale naturale aduc energie şi multă celuloză. Satură şi, astfel, te ajută să ţii regimul. Nefavorabile sunt însă produsele din făină albă sau zahărul. Cantităţi prea mari stimulează producţia de insulină, ceea ce înseamnă că îţi va fi repede o foame de lup.

5. Cine mai uită de câte o masă, slăbeşte. 
Mai bine nu! Căci rezultatul este doar ca la următoarea masă vei mânca cu atât mai mult. Cel mai rău este să omiţi micul dejun. Dimineaţa îţi va lipsi energia, iar seara te vei îndopa cu pizza şi cartofi prăjiti. Mai bine, mănâncă regulat.

6. Numai indicele glicemic contează

Ar fi bine să fie aşa de simplu! Produsele cu indice glicemic scăzut (IG) menţin într-a-devăr constant nivelul zahărului din sânge, satură şi ajută la descompunerea grăsimilor. Dar şi în acest caz contează cât mănânci şi cum sunt combinate alimentele – de exemplu, cele cu IG mare cu altele cu IG mic.

7.   Dulciurile sunt tabu

Ei, nici chiar aşa! Specialiştii sunt de acord că opreliştile absolute nu au nici un efect. Conduc doar spre o foame exagerată, exact ceea ce nu ar trebui să se întâmple. După o perioadă de disciplină de fier, tot vei greşi undeva. Urmarea? Sentimente de vinovăţie şi proastă dispoziţie. Mai bine planifică-ţi ţintit mici cantităţi de ciocolată & Co.

8.   Fructele şi legumele sunt permise în cantităţi nelimitate

Chiar şi castraveţii au calorii, şi, indiferent în ce formă, prea multe calorii se depun. Multe fructe şi legume sunt OK, dar cine se umple cu cantităţi uriaşe pierde senzaţia naturală de foame şi saţietate.

9. Numai grăsimea este cea care îngraşă

Nu este adevărat! O anumită cantitate de grăsimi nu este numai necesară pentru organism, dar te poate chiar ajuta la slăbit. Pentru că sunt gustoase, satisfac pe o perioadă mai lungă şi te ajută să treci mai uşor printr-o dietă destul de tristă, economisind, astfel, calorii. Trebuie să fii atentă la conţinutul de grăsimi, dar nu uita de plăcerea pe care o produc.

10. Cu cât mai puţine calorii, cu atât mai mult slăbeşti

Sună logic, dar nu e adevărat! Căci organismul crede, în cazul unei diete superhipocalorice (sub 1000 calorii), că a izbucnit vreo foamete… şi reduce turaţia la “flacăra de veghe”! Tradus în limbaj normal înseamnă ca kilogramele dispar mai greu.


Distribuie