STUDIU! Ce se întâmplă cu bărbaţii când vor să pară SEXY

Distribuie

O voce scăzută ca tonalitate, uşor misterioasă, este considerată, la nivel social, ca fiind „sexy”, indiferent că este vorba despre bărbaţi sau femei, însă studiile recente au demonstrat că domnii nu se prea pricep la asta.

Astfel, conform celui mai recent studiu publicat de „Revista de Comunicare Nonverbală”, la care au participat 20 de bărbaţi şi 20 de femei, s-a demonstrat că doamnele sunt de departe mai pricepute de a fi sexy şi din punct de vedere al vocii, notează libertatea.ro.

În cadrul experimentului, cei 40 de voluntari au fost rugaţi să transmită diferite mesaje folosindu-se de vocea lor sexy. Alţi 40 de voluntari au fost rugaţi să asculte aceste mesaje şi să decidă care dintre ele era mai senzual. „Juriul” a fost aproape în unanimitate de acord că vocea „guturală”, cu o tonalitate uşor scăzută a femeilor este de departe mult mai sexy decât a bărbaţilor.

„De fapt, în încercarea lor de a-şi demonstra senzualitatea prin voce, bărbaţii au fost doar penibili”, a comentat autoarea studiului, Susan Hughes, profesor de psihologie la Colegiul Albright.

Deci, de ce le este atât de greu bărbaţilor „să obţină” o voce sexy? Acelaşi studiu arată că ar fi vorba despre diferenţele între sexe. Mai mult, bărbaţii par fie mult mai preocupaţi de aspectul fizic atunci când îşi aleg o parteneră, în timp ce femeile au evoluat şi au învăţat să mizeze la viitorul partener pe alte calităţi pe care le consideră atractive, printre care şi vocea.

Însă, atunci când vine vorba despre „a manipula prin vorbe”, aceiaşi cercetători au ajuns la concluzia că reprezentanţii ambelor sexe se pricep de minune la asta. Atât femeile, cât şi bărbaţii ştiu să îşi modeleze vocea astfel încât să pară mai interesanţi, mai inteligenţi şi chiar mai demni de încredere.

Aşadar, pentru a le atrage pe femei, bărbaţii trebuie doar să coboare puţin vocea, este concluzia studiului.


Distribuie
..