Lucruri care plictisesc bărbaţii în pat. Iată ce NU trebuie să faci

Distribuie

Sexul plictisitor nu este acelaşi lucru cu sexul rău, dar dacă nu i se acordă atenţie, încet toată intimitatea şi dorinţa vor dispărea dintr-o relaţie. Odată ce două persoane încep să nu mai fie atrase una de cealaltă sunt şanse mari să se depărteze şi chiar să caute în altă parte dragoste şi intimitate.

Iată cum să recunoşti semnele care arată că bărbatul tău se plictiseşte în pat şi cum să rezolvi problema:     

1. Stârneşte-i imaginaţia. Poate fi adevărat că te simţi foarte bine în acele pijamale călduroase; însă dacă bărbatul tău te vede în fiecare seară purtându-le nu este de mirare că îi piere orice dorinţă. Bărbaţii sunt creaturi vizuale, ceva sexy şi atractiv îl va stârni cu siguranţă.

Este, de altfel, şi unul dintre motivele pentru care bărbaţii sunt atraşi de pornografie în vreme ce multe femeile o găsesc urâtă, scrie sfatulparintilor.ro. Aşa că, din când în când, îmbracă ceva cu adevărat sexy, care să-i stârnească imaginaţia. Iubitul tău va fi zăpăcit şi va fi gata pentru o partidă fierbinte de amor.  

2. Să faceţi sex în acelaşi loc. Dacă faceţi dragoste numai în dormitor, ce-ar fi să vă faceţi de cap şi altundeva decât între acei pereţi arhicunoscuţi. Este adevărat că după o zi de munca tot ce vezi în faţa ocilor este patul confortabil, însă unele mici schimbări pot face diferenţa pe termen lung în privinţa vieţii voastre sexuale.

Canapeaua din sufragerie poate fi un punct de pornire sau o puteţi face pe masa din sufragerie sau din bucătărie. 

3. Absenţa vorbelor murdare. Imaginile vizuale nu sunt singurele lucruri care îi excită pe bărbaţi – de asemenea le place să folosească cuvinte deocheate când fac sex. În timp ce aceste discuţii te pot face să roşeşti, încearcă să înţelegi că ele îl fac pe iubitul tău să se simtă dorit din punct de vedere sexual. Bărbaţii aşteaptă ca femeile să-şi exprime în cuvinte emoţiile. Lasă-l să vadă că îl doreşti. Unii bărbaţi se dau în vânt după vorbele murdare.    

4. Nu experimentaţi suficient. Indiferent de cât de receptivă şi cât de iubitoare eşti în pat, lucrurile pot deveni plictisitoare dacă faceţi aceleaşi mişcări în aceeaşi ordine de fiecare dată. Mai devreme sau mai târziu plictiseala îşi va face apariţia în dormitorul vostru, mai ales dacă sunteţi de mult timp împreună, veţi ajunge să anticipaţi fiecare mişcările celuilalt când faceţi dragoste.

Pentu a scăpa din această capcană cel mai bine este să încercaţi ceva nou, încercaţi poziţii noi. Puteţi să jucaţi diferite roluri pentru a condimenta puţin viaţa sexuală. Important este să vii cu ceva nou şi imprevizibil când faceţi sex astfel încât să-i atragi atenţia de fiecare dată iubitul tău.


Distribuie